Concert pascal
MOPAN Suceava

Timp de trei zile la finele săptămânii precedente, la Ploiești a avut loc etapa a II-a a play-off-ului seriei est a Diviziei A2 de volei masculin. La turneu au participat echipele Tricolorul Ploiești, Știința Bacău, Dacia Buzău și CSM Suceava.
Formația suceveană pregătită de profesorul Victor Pancu a jucat în ordine cu Tricolorul Ploiești, Știința Bacău și Dacia Buzău.
În prima partidă CSM Suceava a întâlnit cea mai puternică formație a seriei est a eșalonului secund al voleiului românesc. Primul set a fost echilibrat, sucevenii s-au ”ținut” de adversarii lor până la 20-18, pentru ca să cedeze în final la 22. Știind potențialul adversarului, tehnicianul sucevean nu a forțat în duelul cu ploieșteni și în seturile doi și trei, pierdute la 17 și 15 a intrdosu jucătorii mai tineri pentru ca acești să aibă parte de o experiență deosebită în compania unei echipe valoroase.
În cel de-al doilea meci al turneului ploieștean, CSM Suceava a înfruntat sâmbătă seară gruparea Știința Bacău. Elevii profesorului Victor Pancu au ”defilat” în această dispută pe care și-au adjudecat-o cu 3-0 (18, 16, 16).
Ultimul joc al etapei a II-a a play-off-ului seriei est CSM Suceava a întâlnit duminică echipa Dacia Buzău. Bucovinenii i-au cam luat la ”preț de matineu” pe buzoieni, dar plusul lor de experiență a fost decisiv în primele două seturi pe care le-au câștigat la 23 și 24. Ultimul set, pentru că scorul final a fost 3-0, a fost adjudecat de suceveni la 18.
În urma victoriilor din jocurile cu Știința Bacău și Dacia Buzău, CSM Suceava s-a calificat din nou la barajul de promovare pentru accesul în Divizia A1 de volei masculin. După toate probabilitățile, alături de Tricolorul Ploiești și CSM Suceava, la acest turneu vor participa CSU Cluj și CSU Timișoara.
”Vreau să le mulțumesc tuturor jucătorilor mei pentru modul în care s-au comportat la acest turneu, dar în special ”veteranilor” care au dat dovadă de profesionalism. Nu știm cum va fi acest ultim turneu al acestui sezon competițional, însă noi ne vom apăra șansa noastră. Am demonstrat încă o dată că CSM Suceava are valoare și resurse umane.
A contat foarte mult pentru noi susținerea Primăriei, a Consiliului Local Suceava, a CSM-ului, dar și sprijinul vechilor noștri colaboratori Dumitru Popescu și Eugen Girigan” a declarat antrenorul echipei de volei masculin CSM Suceava, Victor Pancu.
CSM Suceava a folosit la turneul de la Ploiești următorul lot de jucători: Sasu, Pietraru, Huțuleac, Gontariu, Ștefură, Andone, Orășanu, Lupuleasa, Amariei, Tanasă, Mihuț, Bocancea.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava