CSM Suceava i-a expediat rapid pe craioveni în primul meci al etapei I din play-off-ul seriei est

În faza a II-a a seriei est a Diviziei A2 de volei masculin, în cadrul etapei I a play-off-ului, CSM Suceava a întâlnit ieri în sala „Unirea” gruparea CNNT Juniors Craiova. Partida nu a avut practic istoric, gazdele impunându-se la „foc automat” în faţa foarte tinerilor jucători olteni cu 3-0 (12, 14, 14).
În primul set, de la 4-4, scorul a devenit 16-7, pentru ca oaspeţii să-şi treacă în cont la final doar 12 puncte. Puştii craioveni parcă erau nişte „pitici” în comparaţie cu Guliverii suceveni.
Setul secund a avut o desfăşurare oarecum similară cu primul, de la ceva echilibru în debut, scor 5-3, tabela de marcaj a înregistrat apoi 16-4 pentru elevii profesorului Victor Pancu, pentru ca la final scorul să fie 25-14. Cel puţin patru puncte înscrise în palmaresul craiovenilor au fost realizate de aceştia din greşelile de serviciu ale gazdelor.
În setul al treilea, oaspeţii au condus pentru prima dată pe tabela de marcaj, scor 5-3. A fost apoi 6-6 şi pe fondul unor servicii de excepţie ale lui Lupuleasa şi Giurcă, scorul a devenit 14-7 în favoarea sucevenilor. CSM Suceava a închis conturile în timp record cu 3-0 (12, 14, 14).
Sâmbătă de la ora 11.00, CSU Suceava va juca din nou cu CNNT Craiova, pentru a economisi timp şi bani inutil cu deplasarea în Bănie.
Pentru CSM Suceava în disputa cu CNNT Craiova au evoluat: Sasu, Huţuleac, Giurcă, Mihuţ, Pietraru, Gontariu, Lupuleasa, Orăşanu, Butnaru, Verciuc şi Buhu.