Concert pascal
MOPAN Suceava

Runda a IV-a a seriei est a Diviziei A2 de volei masculin a adus ca adversară pentru formația locală CSM Suceava, la finele săptămânii trecute în sala ”Unirea”, echipa Știința Bacău. Deși știau că vor avea în față o echipă cu mulți jucători de prim eșalon valoric, jucătorii grupării gazdă nu au reușit să se descurce și au pierdut cu 0-3.

Primul set a fost unul extrem de echilibrat, CSM Suceava conducând la ambele time-out-uri tehnice cu 8-6 și 16-15. Totuși, pe final jucătorii echipei gazdă și-au pierdut din concentrare, au comis erori copilărești și au pierdut setul la 21.
Știința Bacău a pornit ca din pușcă în setul secund și conducea la un moment dat cu 7-1. Chiar dacă au dat semne de revenire, voleibaliștii suceveni au făcut câte un lucru bun, la ”pachet” cu două greșeli de începători. După un atac sau o preluare bună și un punct câștigat frumos, urma obligatoriu o greșeală de serviciu, un fel de ”specialitate a casei” la suceveni și din nou moralul era la cote mici. În aceste condiții băcăuanii și-au adjudecat și setul secund la 17.

Setul al treilea nu aavut istoric practic, Știința Bacău impunându-se la 11 și în meciul cu CSM Suceava cu 3-0. Joc bun pentru echipa din Bacău care a arătat la Suceava o prestație mai convingătoare decât Steaua București. De menționat și evoluția bună în formația oaspete a ”veteranului” sucevean, Răzvan Purice.
”Nu a fost nimic de făcut în compania unei echipe bune. Aceasta este limita noastră și am anticipat faptul că în acest sezon competițional jocurile cu Steaua și Știința Bacău nu se pun.

Pentru noi reprezintă un lucru bun ascensiunea tinerilor Lupuleasa, Amariei și Mihuț. Se pare că Știința Bacău a făcut și cel mai bun joc din acest debut de sezon competițional la Suceava, dar și noi am evoluat modest. Trebuie să eliminăm erorile simple, de serviciu și preluare” a declarat antrenorul echipei de volei masculin CSM Suceava, Victor Pancu.
Pentru CSM Suceava în partida cu Știința Bacău au evoluat: Sasu, Huțuleac, Gontariu, Mihuț, Pietraru, Giurcă, Lupuleasa, Orășanu, Amariei.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava