MOPAN Suceava

Prima echipă suceveană care va intra în ”focurile” competițiilor oficiale în 2017 este echipa de volei masculin. Vacanța s-a încheiat pentru componenţii formației sucevene, care vor reveni azi la antrenamente pentru a pregăti şi a doua parte a campionatului seriei de est din Divizia A2.

Gruparea pregătită de antrenorul Victor Pancu are o perioadă destul de scurtă de pregătire până la reînceperea meciurilor de campionat, iar un stagiu de pregătire centralizată iese din calcul şi din cauza lipsei banilor. În ceste condiții antrenamentele urmează să se desfăşoare doar la sala din complexul sportiv Unirea din municipiul Suceava.

„Deocamdată nu avem siguranţa unui buget şi de aceea nu se pune problema unui stagiu de pregătire centralizată. Ne vom antrena la Suceava, iar până reîncepem campionatul ne dorim să facem măcar două meciuri de pregătire, la Piatra Neamţ sau la Bacău, dar din nou aceste întâlniri vor fi posibile dacă vom avea fonduri. Cu toate acestea sper să facem meciuri bune în campionat şi să rămânem pe locul trei sau patru pentru a prinde turneul play-off. Îmi doresc să ajungem la turneul de promovare, deoarece sportivii au muncit şi merită să ajungă până acolo, mai ales pentru cei tineri, ce au nevoie de meciuri tari pentru a creşte în valoare şi experienţă”, a explicat antrenorul Victor Pancu.

Echipa de seniori CSM Suceava va relua campionatul pe 28 ianuarie, cu un meci pe teren propriu în compania celor de la CS Rapid Bucureşti. Divizia A2 se va relua cu o săptămână mai repede, pe 21 ianuarie, dar sucevenii vor sta în acea etapă.
Venit în vară de la Piatra Neamţ, jucătorul CSM-ului Andrei Butnaru este component al lotului naţional de juniori I, sub 21 de ani. Andrei nu a avut parte de vacanţă în această iarnă, şi asta deoarece imediat după terminarea campionatului a plecat în cantonament cu naţionala sub 21 de ani a României la baza olimpică de la Izvorani. În aceste zile, Andrei Butnaru se află în Germania cu naţionala României de juniori, acolo unde luptă pentru calificarea la Campionatul Mondial de volei pentru juniori sub 21 de ani. România face parte dintr-o grupă cu ţara gazdă, Germania, şi cu naţionala Estoniei.

Și tânărul Alexandru Rață, sportiv al echipei de cadeţi a Liceului cu Program Sportiv Suceava, pregătită de Tudor Orăşanu, dar şi al celei de seniori a Clubului Sportiv Municipal Suceava, antrenată de Victor Pancu, se află în această perioadă în cantonament cu echipa naţională de cadeţi (sub 19 ani) a României. În vârstă de doar 16 ani, Alexandru este de pe 15 decembrie la Centrul Olimpic de la Izvorani într-un stagiu de pregătire centralizat ce se va termina săptămâna viitoare, când naţionala României va lupta la Ploieşti pentru calificarea la Campionatul European de Volei sub 19 ani, într-o grupă din care mai fac parte reprezentativele Islandei, Portugaliei şi Belgiei.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava