Concert pascal
MOPAN Suceava

În cadrul etapei a VIII-a a Campionatului Naţional de volei masculin pentru cadeţi, Seria A, echipa CSS ”Nicu Gane” Fălticeni a primit pe teren propriu vizita formaţiei LPS Piatra Neamţ. La finele unui joc extrem de aprog disputat, elevii antrenorului Ionel Ciocan s-au impus cu scorul de 3-1 (16, 13, -26, 25).

Tinerii jucători fălticeneni au jucat perfect în primele două seturi pe care le-au câştigat lejer. În setul al treilea ei s-au relaxat puţin şi au pierdut pe final. Setul al patrulea fost extrem de animat, oaspeţii prinzând încredere după victoria din runda anterioară. Totuşi, gazdele s-au concentrat aşa cum trebuie pe final şi au câştigat setul cu 27-25.

”A fost o victorie care ne păstrează în lupta pentru calificarea la turneul semifinal. Mă bucur că am reuşit să câştigăm, în condiţiile în care jucătorii noştri sunt mai mici cu doi ani ca vârstă decât adversarii lor. Abia anul viitor mizăm pe accederea la turneul final şi chiar la o medalie pentru că avem o generaţie deosebită”, a declarat antrenorul Ionel Ciocan.

Din formaţia CSS ”Nicu Gane” Fălticeni fac parte următorii sportivi: Cezar Ciubotariu, Teodor Macavei, Mihnea Ciocan, Eduard Toader, Sabin Hortopeanu, Răzvan Mogage, Gabriel Romanică, Robert Marian, Ştefan Stan, Sebastian Toader, Ştefan Buta, Pavel Coţovanu şi Leonard Oanea.

Clasament – Seria A
1. Arcada Galaţi 6 4 1 0 1 16-5 19
2. CSS Botoşani 5 4 0 1 0 14-4 18
3. CSS „Nicu Gane” Fălticeni 6 3 0 0 3 9-11 9
4. LPS Piatra Neamţ 6 1 0 0 5 5-16 7
5. CSS Buzău 5 0 1 1 3 6-14 3

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava