Federația Română de Handbal a analizat o variantă de reluare a sezonului competițional intern, pornind de la faptul că echipele vor putea relua pregătirile odată cu încetarea stării de urgență de pe teritoriul țării noastre, care ar trebui să se întâmple pe data de 14 mai.

Conform estimării conducerii FRH, prima dată ar trebui să înceapă Liga Națională de handbal masculin, pe 31 mai. Competiția se va încheia după disputarea celor trei etape din sezonul regulat și a celor trei partide restante, urmând să se renunțe la play-off și play-out, întrucât ar mai fi trebuit găsite date pentru alte 8-10 runde, ceea ce ar fi fost imposibil.

Pentru Divizia A, acolo unde CSU din Suceava este lider în seria A, Federația Română de Handbal a întocmit următorul calendar: Turneu Semifinal: 12-14 iunie; Turneu Final: 19-21 iunie; Baraj de promovare: 27-29 iunie.

În aceste condiții, pornind de la situația actuală, în care va fi înghețat sezonul regulat, gruparea CSU din Suceava va face parte din aceeași grupă cu echipele din Odorheiu Secuiesc, Alexandria și Sânicolaul Mare la Turneul Semifinal. Primele două clasate din fiecare grupă se vor califica la Turneul Final, acolo unde ocupantele pozițiilor unu și doi vor obține automat biletele pentru Liga Națională, în vreme ce echipele de pe locurile trei și patru mai au o ultimă șansă de accedere în primul eșalon, în cadrul barajului pentru promovare.

„Cu toții așteptăm să treacă cât mai curând starea de urgență, ca să putem reveni la antrenamente. Ideal ar fi să nu mai apară nimic neprevăzut și să primim permisiunea de a relua pregătirile la jumătatea lunii mai.
Pentru noi întreruperea campionatului ne-a încurcat. Suntem o echipă tânără, nou creată, care abia rezolvase oarecum traseele de joc și pot spune că am fost scoși din ritm. Este limpede că o să fie nevoie de timp pentru a reveni la nivelul de dinainte, de aceea este important ca jucătorii să lucreze în această perioadă și de acasă, să n-avem surpriza să constatăm că vor veni unii cu kilograme în plus, în condițiile în care turneul semifinal se va juca pe 12-14 iunie”, a declarat antrenorul principal al celor de la CSU Suceava, Adrian Chiruț.

Pentru Divizia A sunt propuse următoarele date: Turneu semifinal: 12-14 iunie; Turneu Final: 19-21 iunie; Baraj de promovare: 28-30 iunie.

Înainte de reluarea sezonului, Federația Română de Handbal propune ca toate cluburile să refacă viza medicală, obligatoriu cu EKG în repaus.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava