MOPAN Suceava

CSU din Suceava a ajuns după etapa a XVII-a a Ligii Naționale de handbal masculin pe o poziție pe care, suntem convinși, ar dori să încheie și actualul sezon competițional. Elevii antrenorilor Adrian Chiruț, Iulian Andrei și Bogdan Șoldănescu și-au luat revanșa în fața celor de la CSM Făgăraș după înfrîngerea din turul campionatului.

Handbaliștii suceveni au făcut un meci bun împotriva brașovenilor și au dominat destul de clar jocul. Apărarea a fost cea care a dus gruel în gruparea suceveană și a fost completată de un contraatac foarte eficient, dovadă fiind cele 12 goluri marcate de extremele sucevene. Și revenirea lui Botond Balazs a fost una de bun augur, el marcând 5 goluri în Victoria cu 29-22 (13-9) a celor de la CSU din Suceava în fața celor de la CSM Făgăraș.

Dacă în partida cu Steaua sucevenii au fost cei care au ratat la greu, lîn partida cu făgărășenii echipa antrenată de Adrian Chiruț a speculat ratările avute de brașoveni în debutul meciului și s-a distanțat până la jumătatea primei reprize la 7-3, ecart de patru goluri ce s-a păstrat până la pauză, care consemna scorul de 13-9 pentru suceveni.

Confruntată cu numeroase probleme de efectiv, gruparea brașoveană nu a rezistat în fața iureșului bucovnean din repriza a doua. Cîmpan, Kobzii, Furak și Balazs au marcat 23, din cele 29 ale sucevenilor care au câștigat clar în final cu 29-22.

CSU Suceava: Grigoraș (1 gol), Makaria – Cîmpan (7 goluri), Kobzii (6), Furak (5), Balazs (5), Lupu (2), Păunescu (2), Loic (1), Popia, Petrov, Sadovyi, Nalbantoglu, Costea, Stanciuc și Oancea. Antrenori: Adi Chiruț, Iulian Andrei și Budi Şoldănescu.

Grație victoriei din etapa a doua a returului, CSU Suceava a făcut un salt de două locuri în clasamentul Ligii Naționale, până pe 10.

Clasament actualizat Liga Națională de handbal masculin:
1. Dinamo București 16 16 0 0 444-319 48
2. Potaissa Turda 16 13 1 2 474-392 40
3. Dobrogea Sud 16 13 0 3 414-336 39
4. CSM București 16 11 0 5 466-416 33
5. Minaur Baia Mare 16 10 1 5 374-331 31
6. Poli Timișoara 16 8 1 7 305-304 25
7. Steaua București 16 7 3 6 397-371 24
8. CSM Focșani 16 8 0 8 308-316 24
9. HC Buzău 15 6 2 7 399-407 20
10. CSU din Suceava 16 5 2 9 369-392 17
11. CSM Vaslui 16 5 1 10 409-446 16
12. CSM Făgăraș 16 5 0 11 345-393 15
13. CSM Bacău 15 4 0 11 278-341 12
14. CSM Reșița 16 2 0 14 368-446 6
15. Magnum Botoșani 16 0 1 15 255-384 1

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava