MOPAN Suceava

În cadrul etapei a III-a a Diviziei A de handbal masculin, CSU Suceava a evoluat pe terenul celor de la CSM Cimentul Bicaz. Tânăra formaţie suceveană a scăpat Victoria în disputa cu gruparea nemţeană din cauza jocului extrem de dur al gazdelor. Mai mult chiar, cu zece minute înainte de final tabela electronică a noii săli din Bicaz s-a oprit şi la reluare lucrurile nu au mai arătat la fel.
Cu un lot format în majoritate din juniori I, studenții au făcut o primă repriză bună și la pauză conduceau cu trei goluri, scor 15 – 12. Pe fondul unui joc dur al gazdelor, care a fost trecut cu vederea de arbitri, dar și al ratărilor multiple la poarta Bicazului, gazdele au egalat în minutul 48, 21–21. Până în ultimul minut, cele două echipe au mers cap la cap, iar în ultimele secunde, la scorul de 27 – 27, echipa din Bicaz a ratat un atac, iar pe contraatac sucevenii nu au reușit să-și adjudece victoria.
„Este păcat că am ratat o victorie într-un meci ce se putea câștiga. Totuși, echipa a făcut o primă repriză bună, dar în partea a doua arbitrajul a fost ostil, iar tinerii noștri jucători nu au putut să treacă peste duritățile gazdelor, Bădeliță accidentându-se la genunchi. E drept că lipsa de experință a juniorilor noștri la seniori a dus la multe ratări, ultima putând să ne aducă victoria. O menţiune în plus pentru portarul Manea”, a declarat antrenorul Iulian Dugan. În meciul de la Bicaz, cei mai buni marcatori ai sucevenilor au fost Iulian Alexa și Paul Marmeliuc.
În aceeaşi a III-a rundă a Diviziei Naţionale de handbal masculin, echipa CS „De la Alpinism la Turism” Bucovina din Vicovu de Jos a evoluat pe terenul formaţiei Poli Iaşi. Cu o echipă formată în majoritate din juniori, care are o medie de vârstă sub 20 de ani, echipa CS „De la Alpinism la Turism” Bucovina din Vicovu de Jos a reușit 20 și ceva de minute bune, în care a jucat de la egal la egal cu adversari mult mai experimentați. Elevii antrenorului Corneliu Gheorghe Carcea au condus pe tabelă timp de 19 minute, dar pe final au căzut din punct de vedere fizic, iar ieșenii au intrat la vestiare cu un avantaj de șapte goluri, scor 20 – 13. În partea a doua a jocului, gazdele și-au mărit avantajul și au câștigat în final cu 38 – 21.
Paul Carcea a fost cel mai bun marcator al vicovenilor, cu 8 reușite, urmat de Constantin Chifan cu 6 goluri, Petrică Vlădean cu 4 goluri, iar Cezar Lucaci, Iulian Muntean și Mihai Danileț au marcat câte un gol fiecare. Sâmbătă, de la ora 15.00, vicovenii vor juca pentru prima dată în fața propriilor suporteri, în compania echipei secunde a celor de la CSM București.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava