Concert pascal
MOPAN Suceava

Mai sunt doar 11 zile până la startul noului sezon competiţional al Ligii Naţionale de handbal masculin. CSU Suceava a efectuat trei turnee de pregătire înainte de debutul oficial, două le-a câştigat, Memorialul Mironiuc şi Cupa Vaslui, iar la turneul de la Baia Mare s-a situat pe locul III.
„Ne gândeam să mai facem un meci amical, dar am renunţat pentru că turneul maramureşean a lăsat ceva urme în lotul formaţiei noastre şi dorim ca toţi jucătorii să fie apţi în debut de sezon. Au fost jocuri puternice în această perioadă şi aşa cum am mai spus, vom avea un campionat mai greu decât cel anterior.
În zilele care ne-au mai rămas până la prima partidă oficială vom încerca să punem accent pe îmbunătăţirea relaţiilor de joc şi pe creşterea treptată de vitezei de circulaţie a mingii.
În ceea ce priveşte problema legată de deconturi totul se va rezolva în perioada următoare pentru a nu mai exista dubii” a declarat antrenorul echipei de handbal masculin CSU Suceava, Adrian Chiruţ.
Formaţia suceveană are un program infernal în acest debut al sezonului competiţional 2017-2018 al Ligii Zimbrilor. În primele şase etape CSU Suceava va întâlni pe rând pe HC Dobrogea Sud Constanţa, Steaua, Poli Timişoara şi Dinamo, în deplasare şi pe CSM Bucureşti şi Poli Iaşi pe teren propriu.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava