MOPAN Suceava

În penultima etapă a returului Ligii Naționale de handball masculin, echipa de handbal a Universității Suceava a terminat la egalitate meciul de acasă cu Dunărea Călărași, scor 25–25. După acestă remiză și înfrângerea celor de la Minaur Baia Mare la CSM București, lupta pentru locul 8, ultimul ce duce în play-off se va da în ultima rundă. Sucevenii sunt obligați să câștige la Vaslui, iar băimărenii să piardă acasă cu Timișoara, iar în aceste condiții Universitatea termină pe locul opt, la egalitate de puncte cu Minaur, dar sucevenii stau mai bine în meciurile directe.

Partida a fost una destul de încrâncenată, importanța celor trei puncte punându-și amprenta în anumite momente în jocul studenților. Începutul de joc a fost unul echilibrat în care portarii celor două echipe au avut intervenții bune, dar și cu greșeli de ambele părți. În prima parte au fost și multe decizii ale arbitrilor ce nu aveau legătură cu jocul din teren, fapt ce a stârnit reacții aprinse de pe băncile tehnice, dar mai ales din tribune. Oaspeții au profitat de indeciziile studenților, care au lovit și de mai multe ori bara și s-au dus la 3 goluri, această diferență fiind și la pauză, scor 15–12 pentru Călărași. În partea a doua, sucevenii au alergat după egalare mai bine de 24 de minute, timp în care jocul a fost unul dur la semicerc, fapt ce s-a lăsat cu multe eliminări și două cartonașe în tabăra Dunării. Pe final, în minutul 54, Suceava a egalat la 23 și mai apoi a preluat conducerea la 25–24, când mai erau două minute. Universitatea a avut șansa de a se duce la două goluri, iar în ultimul minut, la 25–25 a avut o nouă oportunitate să preia din nou conducerea, dar mingea trimisă cu boltă a ratat ținta.

În partida cu Dunărea Călărași, pentru CSU Suceava au marcat sportivii: Ciubotariu (10 goluri), Olariu (5), Târzioru (5), Petrea (3), iar Burlacu și Sandu, câte un gol fiecare.

Rezultate consemnate în etapa a XXV-a:

Dinamo – Potaisssa Turda 44-28
CSM Focşani – Steaua 26-28
CSM Bucureşti – Minaur Baia Mare 41-26
Poli Timişoara – CSM Făgăraş 27-20
CSU Suceava – Dunărea Călăraşi 25-25
HC Dobrogea Sud – HC Vaslui 36-28

Clasament

1. Steaua 25 19 1 5 667-584 58
2. Potaissa Turda 25 18 0 7 699-628 54
3. Poli Timişoara 25 17 2 6 660-576 53
4. Dinamo 25 17 2 6 726-649 53
5. CSM Bucureşti 25 17 1 7 704-612 52
6. HC Dobrogea Sud 25 15 4 6 674-607 49
7. Dunărea Călăraşi 25 13 4 8 624-617 43
8. HC Odorhei 25 10 2 13 427-472 32
9. Minaur Baia Mare 25 9 1 15 611-651 28
10. CSU Suceava 25 7 4 14 633-651 25
11. CSM Focşani 25 7 3 15 581-623 24
12. HC Vaslui 25 6 1 18 612-709 19
13. CSM Făgăraş 25 4 1 20 575-679 13
14. Poli Iaşi 25 1 2 22 563-723 5

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava