Concert pascal
MOPAN Suceava

În primul meci oficial al anului 2015, CSU Suceava va întâlni în deplasare gruparea Dinamo Bucureşti. Formaţia gazdă porneşte favorită în disputa care va avea loc sâmbătă de la ora 18.00 şi care va conta pentru etapa a XVII-a a Ligii Naţionale de handbal masculin.
Dacă sucevenii au stat în runda cu numărul XVI, Dinamo a jucat şi a câştigat pe terenul formaţiei CSM Bucureşti cu 30-27 şi se află la un singur punct de formaţiile din fruntea clasamentului. Elevii antrenorilor Petru Ghervan şi Răzvan Bernicu au făcut o pregătire bună în această iarnă, dar un singur joc amical cu Ştiinţa Bacău.
„Începem anul cu un meci dificil în compania unei echipe care cu siguranţă se luptă pentru un loc pe podiumul clasamentului. Am făcut o pregătire bună, însă rămâne să confirmăm prin joc şi atitudine. Aşa cum am mai spus şi cu altă ocazie, vom trata fiecare meci cu toată seriozitatea, dar vom pune accent pe cele în care vom întâlni contracandidatele noastre din turneul play-out. Pentru noi contează foarte mult să avem tot lotul valid, pentru că în prima parte a campionatului accidentările ne-au creat o sumedenie de probleme” a declarat antrenorul Răzvan Bernicu.
Ultima achiziţie a echipei CSU Suceava este portarul Emilian Marocico, el evoluând ultima oară la HC Vaslui.
„Am ales CSU Suceava pentru că este o echipă muncitoare, dornică de performanţă. Împreună cu colegii mei sper să ne îndeplinim obiectivul propus, menţinerea în primul eşalon valoric.
Meciul cu Dinamo se anunţă a fi unul extrem de greu, gazdele fiind una din candidatele la titlu, în opinia mea. Îmi doresc să facem un meci bun în compania lor” a fost de părere portarul Marocico.
Revenit după o perioadă lungă de pauză din cauza unei accidentări, Alin Petrea a fost şi el în asentimentul colegului său.
„Vom avea în faţă o apărare masivă, dar sper să o depăşim în viteză. Important este să ne facem jocul nostru obişnuit” a conchis „jolly-jokerul” formaţiei CSU Suceava.
În etapa a XVIII-a a Ligii Naţionale de handbal masculin, prima de pe teren propriu, CSU Suceava va întâlni în data de 14 februarie gruparea Dunărea Călăraşi.

Rezultate consemnate în etapa a XVI-a:
Ştiinţa Bacău – Dunărea Călăraşi    27-28
Pandurii Tg.Jiu – HC Odorhei    28-30
Poli Timişoara – HC Minaur Baia Mare    30-32
CSM Bucureşti – Dinamo    27-30
Meciurile HCM Constanţa – Potaissa Turda şi Steaua – HC Vaslui s-au disputat după încheierea ediţiei.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava