CSU Suceava nu a putut produce surpriza la Timișoara

CSU Suceava nu a reușit să-și ia revanșa în disputa cu Poli Timișoara și a cedat cu 17-21 (9-11). Etapa a XV-a a Ligii Naționale nu a fost una cu noroc pentru handbaliștii suceveni care au pierdut pe terenul grupării bănățene.
Oaspeții au avut un start bun și au condus la un moment dat cu 4-1. Treptata însă, în pofida pardelor portarului Vasile Tcaciuc, gazdele și-au revenit și au întors situația pe tabela de marcaj. De la 9-5 în favoarea timișorenilor, sucevenii au reușit să reducă din handicap și să intre la cabine cu un deficit de doar două goluri, 9-11.
Deși au marcat primii, elevii antrenorului Răzvan Bernicu nu au reușit să egaleze în partea secundă pentru că s-au ”pierdut” în duelurile cu experimentatul portar Stănescu. La un moment dat, în minutul 46 scorul era 18-16 pentru gazde, însă bănățenii au profitat din plin de time-out-ul de care au beneficiat și s-au distanțat decisiv, scor 21-16. Rezultatul final al disputei Poli Timișoara – CSU Suceava a fost 21-17.
În etapa următoare formația suceveană va primi în sala LPS vizita echipei CS Caraș Severin.
CSU Suceava: V.Tcaciuc, Spiridon – S.Mihai, Lețu, Burlacu (3), Bahan (1), I.Tcaciuc, Petrea (1), Panait (3), Târzioru (2), Ciubotariu (5), Neniță (2).