MOPAN Suceava

Retragerea echipei HCM Baia Mare și problemele cu care se confruntă și Pandurii Târgu Jiu au confirmat faptul că CSU Suceava va disputa noul sezon competițional ca și componentă a Ligii Naționale. Confirmarea scrisă din partea FRH nu a venit încă, însă lucrurile sunt clare, echipa suceveană fiind prima care ar fi trebuit să evolueze în primul eșalon valoric în cazul în care altă formația se afla în imposibilitatea să o facă.
Prezentarea oficială a grupării sucevene va avea loc la mijlocul acestei săptmâni, ea fiind întârziată de venirea celor doi ”stranieri”, bosniacul Sasa Puljizovic, handbalist care inter stânga, dar poate evolua şi pe postul de centru și sârbul Dusan Sipka, inter dreapta.
CSU Suceava are la dispoziţie patru portari, George Şelaru, Cristian Tcaciuc, Eduard Duman şi Cristi Manea. Pe extremă stânga vor evolua Adi Mitrea, Florin Ciubotaru, pe inter stânga vor fi Gabi Burlacu, Adi Târzioru şi Sasa Puljizovic, centri Alin Petrea, Cristian Bursuc şi Iulian Alexa. Pe postul de inter dreapta pot juca Sebastian Polocoşer, Rareş Bursuc şi Dusan Sipka, sârb ce poate evolua şi pe extremă dreaptă, unde sunt Andrei Olariu, şi Lucian Preda. Postul de pivot este acoperit de patru jucători, Bogdan Baican, Bogdan Şoldănescu, Ion Tcacicuc şi Dionis Oprea.
”Cei doi stranieri au venit déjà la antrenamente și suntem în formulă completă. Pe parcursul acestei săptămâni vom face și prezentarea oficială a echipei.
Așa cum am spus, vom încerca să realizăm cât mai multe meciuri amicale pentru a putea să-i urmăresc la lucru pe cei pe care-i am în lot și pentru a putea realiza omogenizarea echipei. Vom începe partidele de pregatire chiar la finele acestei luni înainte de Memorialul ”Mihai Mironiuc” a declarat antrenorul principal al echipei CSU Suceava, Adrian Chiruț.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava