Sportul românesc s-a reactivat din momentul în care preșdintele României a preconizat ridicarea stării de urgență din 15 mai. În pofida entuziasmului reținut al oamenilor de sport, se anticipează realuarea competițiilor, în primă fază, care nu se știe cât va dura, fără spectatori.

Dacă la fotbal, acolo unde tribunele găzduiesc mii și zeci de mii de spectatori, porțile vor fi închise, la același lucru se pot aștepta și jocurile sportive cu mai puțini suporteri.

În aceeași categorie intră și echipa de handbal masculin CSU din Suceava. După un sezon de ambiție și plin de dorința de revenire în primul eșalon valoric, gruparea suceveană este pregătită să se lupte pentru promovare.

Din păcate, CSU din Suceava va disputa turneul semifinal fara spectatori în tribune. Măsura a fost adoptata de Consiliul de Administrație al Federației Romane de Handbal, cu votul a 20 dintre cele 27 de cluburi afiliate. La turneul semifinal al Diviziei A, programat în perioada 12-14 iunie, pe teren neutru, formația suceveană se va lupta pentru cele două locuri calificabile la turneul final cu grupările CSM Alexandria, ACS Szejke Odorheiu Secuiesc și CS Unirea Sânnicolau Mare.

Din cealaltă grupă, vor face parte CSM Botoșani, CS Medgidia, Universitatea Cluj și CSM Oradea.

Primele două clasate din fiecare grupă a turneului semifinal se vor califica la turneul final, acolo unde ocupantele pozițiilor 1 și 2 vor promova în Liga Națională, în vreme ce echipele de pe locurile 3 și 4 vor merge la baraj.

”Va trebui să ne descurcăm fără suporterii noștri care au fost întotdeauna alături de noi și ne-au încurajat și nu se știe când vom mai avea parte de ovații din tribune. Nu vom avea alături al optulea jucător, așa cum ne-am obișnuit, dar ne vom strădui să ne atingem obiectivul propus la finele acestuim sezon competițional, promovarea.

Nu se știe exact ce va fi, care este programul, însă băieții noștri déjà își turează motoarele pentru revenirea la antrenamente. Toată lumea abia așteaptă să revină pe teren și lupta va fi aprigă.

Este o situație cu care nu ne-am mai întâlnit și sper ca la finalul acestui campionat să ne bucurăm pentru că am muncit mult” a declarat antrenorul echipei CSU din Suceava, Adrian Chiruț.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava