Concert pascal
MOPAN Suceava

Etapa a XXI-a a Ligii Naționale de handbal masculin aduce în sala ”Dumitru Bernicu” din Suceava, ca adversară pentru CSU, gruparea bănățeană Poli Timișoara. Meciul va avea loc miercuri, de la ora 18.00, în sala ”Dumitru Bernicu” va avea loc meciul CSU Suceava – Poli Timișoara. Partida se anunță a fi extrem de disputată așa cum au fost totdeauna duelurile între echipele din diagonala țării. De fiecare dată, timișorenii au venit cu ajutor de peste Dunăre, în timp ce noi am opus de fiecare dată ”răzeșii” noștri.
”Cu siguranță va fi un meci dificil în compania unei echipe bune care are jucători de valoare pe fiecare post. Cu Fenici și Sadoveac, va trebui să fim atenți pentru că știu jocul, de ceilalți nu mai spun.
Sper să prindem o zi bună și să le facem față. Am încercat să joc la meciul cu Constanța, dar durerile au revenit. În orice caz, dacă va fi nevoie de mine voi intra în teren” a declarat Andrei Olariu, jucător revenit în lot după o accidentare gravă.
”Este momentul să facem ceva deosebit, să câștigăm pentru suporterii noștri. Va fi cu siguranță ceva complicat, pentru că așa sunt toate meciurile până la finalul campionatului, însă avem ocazia să ne autodepășim și ne vom lupta pentru acest lucru.
Pentru suținătorii noștri și iubitorii handbalului sucevean trebuie să știe un singur lucru,ca ne vom bate pentru orice punct pus în joc.
Știu că ne vom confrunta cu o mulțime de handbaliști din fosta Iugoslavie, sportivi care îți fac treaba pentru bani și care știu să se bată și pe care-i respectăm, dar este momentul ca bucovinenii să aibă un cuvânt de spus”, a declarat antrenorul sucevenilor Adrian Chiruț.

Etapa a XXI-a a Ligii Naționale programează meciurile:
CSM București – Dinamo
CSM Bacău – Dunărea Călărași
U Cluj – Minaur Baia Mare
CSU Suceava – Poli Timișoara
CSM Făgăraș – HC Dobrogea Sud Constanța
CSM Focșani – HC Buzău
Din această rundă s-a jucat meciul Potaissa Turda – Steaua 27-34.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava