Concert pascal
MOPAN Suceava

Luni la ora  18:00, echipajul de poliţie rutieră din cadrul Compartimentului Rutier Gura Humorului, în timp ce acţiona pe linia depistării şi sancţionării conducătorilor auto care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice pe DC31 din loc. Negrileasa, a oprit autoturismul condus de către un bărbat de 39 ani, din Stulpicani, iar la solicitarea permisului de conducere acesta a înmânat o dovadă înlocuitoare expirată a permisului de conducere. S-a procedat la verificarea în baza de date, ocazie cu care s-a stabilit faptul că persoana figurează cu permis de conducere, care este însă suspendat din data de 11.09.2022 până la data de 09.12.2022. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,12 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cercetările vor fi continuate de lucrătorii Compartimentului Rutier din cadrul Poliţiei Oraşului Gura Humorului, cauza urmând a fi soluţionată procedural. S-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui vehicul având exercitarea dreptului de a conduce suspendată”, faptă prev. şi ped. de art. 335 alin. 2 din C.P .

Cu dovada expirată a făcut-o și mai lată, 8.2 out of 10 based on 5 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 8.2/10 (5 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava