Redactat în cele două limbi pe care le stăpânește cu ușurință și grație, română și engleză, noul volum de cugetări și reflecții al scriitoarei Vavila Popovici completează suita celor de până în prezent, publicate începând cu anul 2016.

Autoarea își crește textele în solul fertil al marilor teme și frământări omenești, între care nevoia de sens, fericirea, dreptatea socială, anotimpurile ființei, relația dintre părinți și copii, legătura cu patria și cu trecutul, singurătatea și alienarea, rostul artei în procesul devenirii sufletești, rolul iertării, mișcările națiunilor pe axele principale ale istoriei.

Doamna Vavila Popovici este sintetică și limpede. În plus, presară printre rânduri note de melancolie, proprie celor care, privind înapoi, găsesc încă destule motive să creadă că jocul vieții va continua și după ce ei își vor fi sfârșit misiunea aici.

Inspirată este concluzia care se conturează încă de la primele pagini, aceea că viață înseamnă deopotrivă pierdere și câștig, moarte și renaștere, haos și ordine smulsă din chiar mijlocul haosului, renunțare și revenire la nivel superior.

Autoarea se prinde cu toate puterile sufletești de credință echivalată cu neclintita convingere că forțele latente ale vieții înving întotdeauna. Credința include și moartea, așa cum include și rațiunea, așa cum include și lupta contrariilor. Viața este, în esența ei tragică, iar acest adevăr numai credința îl poate accepta nu și logica, nu și gândirea liniară. Respectându-l, subliniază autoarea, este mai ușor purtat pe conștiință, cum porți pe un umăr obosit, frumusețea măcinată de spaimă a acestei lumi. Pentru că „este important să știm să trăim în noi înșine viață celor din jurul nostru”. Alminteri ne va acoperi cu totul o resemnare grea ca un exil: „La bătrânețe, ne spun unii, n-ar trebui să ne plângem de durerile trupului și ale sufletului, fiindcă bătrânețea ține puțin. Dar ce altceva am putea face, ca să ne distragă atenția de la durere, când suntem lipsiți de putere?”

Prof. Liviu MARTIN

Se mai pot adăuga câteva Cugetări:

,,Dacă nu ar fi fost visele și speranța, cred că am fi murit de teama vieții.”

,,Impulsul Divin îi dă omului puterea de a însufleți spațiul, a înfrumuseța clipele prezente, a pregăti un viitor care să-l fericească.”

,,Doar omului i s-a dăruit gradul înalt de gândire și ar fi cu adevărat păcat să nu fie fructificat, bonusul de Divinitate dat.”

,,Arta trebuie să îndrepte anomaliile naturii, să o redea cât mai frumoasă, nicidecum s-o urâțească; atât frumosul cât și urâtul sunt preluate de simțurile noastre, iar ele pot inunda gândirea noastră.” Iar ,,Gândul poetului este ca un fulger pe un cer plin de nori.”

,,Nu vă jucați cu țara, dragi politicieni! Nu este numai a voastră! Este a copiilor copiilor noștri și ai voștri!” Căci ,,Ești ceea ce faci și în urma ta lași; ce mintea ta a gândit și trupul a trudit.”

,,Ideal este să duci o viață modestă, curată. Uneori însă entuziasmul nu te lasă, te împinge spre o viață mai complicată, strălucitoare. Vei cunoaște clipe de înălțare, dar vei atrage și multă invidie din partea celor care nu vor fi în stare să guste din roadele efortului tău.”

,,Trecem prin timpul dăruit vieții noastre. Dar cum trecem? Târâș-grăpiș, defilând, alergând, în genunchi căzând? Cu demnitate mergând?” Dar adaugă și un sfat: „Nu-ți conserva prea mult puterea, consum-o!”