Concert pascal
MOPAN Suceava

Cultura, cu tot ceea ce înseamnă ea – teatru, literatură, muzică, arte vizuale și nu numai – este coloana vertebrală a societății, îi dă identitate și scop. Pentru că doar împreună, văzând un spectacol, citind o carte, putem învăța, putem găsi răspunsuri, putem evolua,  Teatrul Național din Timișoara repune pe afiș miercuri13 februarie, de la ora 19, la Sala 2, unul dintre spectacolele sale de impact, Deșteptarea primăverii de Frank Wedekind. Un spectacol modern pe textul unui autor clasic, spectacolul Deșteptarea primăverii este astăzi la fel de necesar ca atunci când a fost scrisă piesa. Contemporan cu Freud și la fel de scandalos ca teoriile acestuia la vremea apariției lor, piesa lui Wedekind, Deșteptarea primăverii,  provoacă la reflecție privind adolescența și adolescenții, felul în care își percep instinctele și în care, la rândul lor, sunt percepuți și analizați de o societate atacată mereu de intransigență și ipocrizie. Spectacolul poartă semnătura regizorală a lui Cristian Ban. Scenografia aparține Krisztinei Nagy, iar distribuția îi reunește pe actorii Victoria Rusu, Ionuţ Iova, Flavius Retea, Richard Haldik, Marius Lupoianu, Isa Berger, Corina Dohanici, Ana Maria Cojocaru, Luminiţa Tulgara, Benone Viziteu, Doru Iosif şi Cristian Szekeres.

Biletele pot fi achiziționate de la Agențiile Teatrului Național din Timișoara (Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2 și Agenția „Sala 2”, Parcul Civic, orar marți-duminică, orele 11-19) sau online, pe adresa www.tntimisoara.com.

Fotografii: Adrian Pîclișan / TNTm

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava