Concert pascal
MOPAN Suceava

AIESEC aduce la Suceava cultura și tradițiile din 10 țări, într-un proiect de promvoare a diversității și toleranței culturale.
Sucevenii sunt asteptaţi pe 23 februarie să descopere culturi precum Italia, China, Spania, Taiwan, Ucraina, Malaezia, Anglia, Franţa sau Noua Zeelandă.
Diversitatea va fi reprezentată de gastronomie, vestimentaţie şi dansuri și pusă în scenă de către studenţi veniţi din alte ţări prin programele de voluntariat. Aceştia vor realiza prezentările împreună cu elevii din cadrul proiectului Grow, organizat tot de AIESEC Suceava.
Global Village aduce împreună persoane aparţinând unor naţiuni diferite care vor evidenţia  particularităţile şi frumuseţea fiecărei culturi. Scopul evenimentului este de a promova diversitatea şi toleranţa culturală, făcând accesibilă publicului larg o scurtă călătorie în jurul lumii.
Programul artistic va fi completat de Boom Dance, Cosmin Gavril, Magda Ştirbăţ şi Radu Antonie.
Evenimentul va avea loc în incinta Iulius Mall Suceava, în data de 23 februarie 2014, începând cu ora 13:00.
Global Village este un termen gândit de Marshal McLuhan în cartea The Gutenberg Galaxy: The Making of Typographic Man și face referire la circulația rapidă a informației într-un timp foarte scurt. Astăzi, conceptul e o metaforă pentru a descrie internetul. În AIESEC, conceptul reprezintă un eveniment cultural unic, care oferă participanţilor ocazia de a cunoaşte mai multe țări prin expoziții interactive, concerte live și ateliere de creație.
Obiectivul acestuia este de a face participanţii la eveniment să conştientizeze importanța schimburilor culturale și de a-i determina să adopte o atitudine tolerantă faţă de membrii altor naţiuni. Oamenii au ocazia să discute cu diverşi internaţionali, să ia parte la jocuri și să guste preparate culinare. Global Village este un festival de culori ce evidenţiază frumusețea lumii.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava