În cei 302 ani cât a durat domnia Romanovilor în Rusia, 18 membri ai familiei au urcat pe tron, dintre care 4 femei și 14 bărbați.

Dintre cei 14 țari, 5 au fost uciși. În această zi a anului 1801, a fost rândul țarului Pavel I.

Pavel era fiul lui Petru al III-lea și al Ecaterinei a II-a cea Mare (în mod sigur al Ecaterinei, care avusese trei amanți cât timp Petru mai era încă în viață). Nervozitatea și instabilitatea psihică ale lui Pavel au fost amplificate de cunoașterea adevărului că tatăl lui fusese asasinat.

Pavel a devenit împărat după ce Ecaterina a suferit un accident vascular la 5 noiembrie 1796 și a murit fără să-și recapete cunoștința. Prima lui măsură a fost să se intereseze dacă există un testament al Ecaterinei, așa cum existau zvonuri prin care el ar fi fost îndepărtat de la succesiune în favoarea fiului său cel mare, Alexandru. Aceste temeri, probabil, au contribuit la promulgarea de către Pavel a „Legilor paveline”, care instituie principiul strict al primogeniturii în Casa Romanov și nu au fost modificate de către succesorii săi.

Acelora care s-au conformat viziunii sale de cavaler modern, de exemplu favoriții săi Kutuzov, Arakcheiev și Rostopchin, le-a dăruit mai mulți iobagi în cei 4 ani de domnie decât a dăruit mama sa iubiților ei în timpul celor 34 de ani de domnie. Cei care nu au împărtășit punctul lui de vedere cavaleristic au fost dizgrațiați.

În concordanță cu idealurile sale cavalerești, Pavel a fost numit Mare Maestru al Cavalerilor Ospitalieri cărora le-a dat adăpost după alungarea lor din Malta de către Napoleon. Conducerea lui a dus la crearea în Rusia a tradiției Cavalerilor Ospitalieri (Ordinul Maltez).

Cu o mare cheltuială, a construit trei castele în jurul capitalei Rusiei. Mare parte din cauza iubirii cavalerești pe care i-a purtat-o Annei Lopuhina; relația se pare că a fost platonică și se înscria în felul său de a privi bărbăția cavalerească.

Împăratul Pavel a ordonat ca oasele lui Grigore Potiomkin, unul dintre iubiții mamei sale, să fie scoase și împrăștiate.

Pentru a-și spori autoritatea, Pavel a limitat prerogativele boierimii ruse, a schimbat constant miniștrii din guvernul său și a redus puterea administrațiilor locale. A instituit o disciplină severă în armată, în câteva rânduri surghiunind în Siberia înalți ofițeri pentru greșeli comise pe terenul de paradă. Până și politica sa externă a fost dezastruoasă: în 1800, a rupt relațiile cu Austria, a fost cât pe ce să intre în război cu Anglia și chiar a intrat în război cu Franța.

După doar patru ani de dictatură a lui Pavel, aristocrația se săturase până peste cap. Un grup de ofițeri și de nobili de rang înalt l-au abordat pe fiul lui Pavel, în vârstă de 22 de ani, Alexandru (care avea să devină, în curând, Alexandru I) și l-au convins de nevoia înlăturării tatălui său, asigurându-l că va fi lăsat în viață. Alexandru i-a crezut pe complotiști – sau a vrut să-i creadă – și le-a dat permisiunea să acționeze.

Pe 23 martie 1801, guvernatorul militar al Sankt-Petersburgului, contele Peter von Pahlen, și câțiva complici au intrat în dormitorul țarului de la Palatul Mihailovski și l-au înjunghiat pe tiran.

Pavel a fost al treilea țar din dinastia Romanovilor care a fost asasinat în decurs de 40 de ani. Următorul avea să fie nepotul lui, Alexandru al IIlea, 80 de ani mai târziu.

Tot la 23 martie:

1842: Se stinge din viață romancierul francez Stendhal (Marie-Henri Beyle).

1887: Se naște pictorul spaniol Juan Gris.

1919: Mussolini își înființează propriul partid în Italia, Fasci di Combattimento (Grupul de luptă).

1953: Moare pictorul francez Raoul Dufy.

Geo Alupoae, critic de teatru.