MOPAN Suceava

În această zi a anului 1815, Statele Unite ale Americii i-au zdrobit pe inamicii britanici în Bătălia de la New Orleans – cu toate că, fără știrea combatanților, tratatul de pace fusese semnat încă din luna decembrie a anului precedent.

Războiul din 1812 a fost consecința a ceea ce americanii au considerat că este un comportament nedrept și intolerabil din partea britanicilor în timpul luptelor maritime titanice dintre britanici și trupele lui Napoleon.

Cu toate că Franța a acceptat în cele din urmă să nu afecteze operațiunile de transport pe mare ale americanilor, britanicii, care aveau cea mai puternică flotă militară din lume, au instituit o blocadă generalizată asupra tuturor porturilor franceze, ceea ce a îngreunat sau împiedicat comerțul americanilor. Mai rău, sub pretextul că mulți marinari americani erau de fapt dezertori britanici deghizați, Royal Navy (Marina Militară britanică) a oprit navele americane și i-a înrolat cu forța pe membrii echipajelor acestora.

În iunie 1812 președintele american James Madison a declarat război. Războiul s-a purtat dezorganizat, fiind însuflețit în principal de incendierea Washingtonului de către britanici. Obosiți de lupte, cei doi adversari au pus capăt în mod oficial conflictului prin Tratatul de la Ghent, semnat pe 24 decembrie 1814, dar comunicațiile din acea vreme erau atât de lente încât, două săptămâni mai târziu, cele două armate aflate față în față la New Orleans credeau că încă se mai aflau în război.

La comanda britanicilor se afla generalul-maior Sir Eduard Pakenham, cumnatul ducelui de Wellington. Acesta și-a închipuit că va cuceri fără probleme orașul New Orleans, dat fiind că forțele sale le depășeau numeric pe cele ale americanilor conduși de Andrew Jackson, cu un raport de trei la unu. Sperând că-i va speria pe americani și-i va convinge să se predea, sub un steag de armistițiu a trimis o scrisoare de amenințare: „Dacă nu vă predați, vă voi distruge fortificațiile și îmi voi lua micul dejun în New Orleans duminică dimineața”. În loc să fie intimidat, Jackson s-a înfuriat și a răspuns: „Dacă vei face acest lucru, atunci vei lua cina în iad duminică seara”. Imediat, britanicii au atacat, dar oamenii lui Jackson se adăposteau în spatele baloturilor de bumbac.

Pușcașii din Tennessee și Kentucky au decimat linii întregi ale inamicului pornit la atac, în vreme ce tunarii antrenați pe vase piraterești au devastat inamicul cu ghiulele, ucigând două mii de oameni, printre care generalul Pakenham. Din rândurile americanilor au fost uciși doar șapte oameni, iar alți șase au fost răniți. Întreaga bătălie a durat doar jumătate de oră.

A fost ultima confruntare serioasă a războiului din 1812. După această victorie de la New Orleans, Andrew Jackson a devenit erou, în ciuda faptului că repurtase victoria pe timp „de pace”, folosindu-și faima dobândită ca să se lanseze într-o carieră politică ce a culminat cu obținerea scaunului de președinte al SUA după 14 ani.

Tot la 8 ianuarie:

1337: Moare pictorul italian Giotto.

1499: Ludovic al XII-lea se căsătorește cu Anne de Bretagne, trecând Bretania sub stăpânirea Coroanei Franceze.

1642: Astronomul, matematicianul și fizicianul italian Galileo Galilei moare în Arcetri, Toscana.

1713: Moare compozitorul italian Arcangelo Corelli.

 

Geo Alupoae, critic de teatru 

Cum se cîștigă o bătălie pe timp de pace, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava