MOPAN Suceava

Are 42 de ani, 1,74 metri înălţime şi 58 kg, e mama unui băieţel şi are o siluetă de fotomodel. Poate fi considerată un adevărat ambasador al stilului de viaţă sănătos, de la alimentaţie până la sport. Însă nu doar pentru asta o admirăm pe Carmen Brumă. Uimitor este faptul că, după ce în adolescenţă a fluctuat în greutate şi s-a chinuit cu tot felul de diete, a reuşit să-şi găsească echilibrul, iar de 20 de ani e neschimbată, notează click.ro.

„Povestea aceasta a mea a început în adolescenţă, când m-am mutat cu părinţii la Moscova. Eram în clasa a IX-a şi am stat aproape trei ani. Mi-a fost foarte greu să mă adaptez cu limba, şcoala, meditaţiile. Intrasem într-un soi de depresie, nu-mi plăcea nimic în jurul meu, voiam acasă. Peste toate acesta s-a adăugat perioada sensibilă a adolescenţei. Aşa m-am refugiat în mâncare. Eu nu eram o tipă grăsuţă, însă mâncarea devenise sportul meu de performanţă. Am realizat cât de mult m-am îngrăşat în momentul în care am probat nişte hăinuţe din anul trecut care nu-mi mai treceau de gleznă. Din acel moment a început lupta mea cu kilogramele în plus”, povesteşte Carmen Brumă, conform sursei citate.

Citește articolul complet pe: https://www.click.ro/vedete/romanesti/am-aceeasi-greutate-de-peste-20-de-ani-d

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete
Etichete

Click!
Ziarul Click!
Îţi aduce cele mai tari exclusivităţi, vedete, actualitate, divertisment, sport

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava