MOPAN Suceava

Contestația la executare silită este o modalitate prin care se obține anularea oricărui act de executare silită de către persoanele interesate sau vătămate prin executare. După începerea executării silite, persoanele interesate sau vătămate pot solicita pe calea contestației la executare silită și anularea încheierii prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite dacă nu au fost îndeplinite condițiile legale. Societatea de avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații din România recomandă apelarea la serviciile unui avocat specializat în drept civil, contestații la executare silită și litigii pentru a vă îndruma în demersurile necesare pentru formularea unei contestații la executare silită împotriva unui titlu executoriu.

Care sunt condițiile în care contestația la executare împotriva unui titlu executoriu este admisă?

În cazul în care contestația la executare silită se face împotriva unui titlu executoriu printr-un avocat specializat în drept civil, contestații la executare silită și litigii, se pot invoca motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale pentru desființarea lui. Nu se poate face o nouă contestaţie la executare silită de către aceeaşi parte pentru motive care au existat la data primei contestaţii la executare silită. Cu toate acestea, contestatorul îşi poate modifica cererea iniţială adăugând motive noi de contestaţie la executare silită dacă, în privinţa acestora din urmă, este respectat termenul de exercitare a contestaţiei la executare silită.

Ce faci când ești executat silit? Unde se poate depune contestația la executare silită?

Contestaţia la executare silită privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută. Dacă o asemenea contestaţie vizează un titlu executoriu ce nu emană de la un organ de jurisdicţie, competenţa de soluţionare aparţine instanţei de executare.  Contestația la executare silită se poate face oricând înăuntrul termenului de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită.

Un avocat specializat în drept civil, contestații la executare silită și litigii poate oferi îndrumare în legătură cu formularea unei contestații la executare silită împotriva unui titlu executoriu.

Cum se soluționează contestația la executare silită?

Până la soluționarea contestației la executare silită sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea silită. Suspendarea executării silite poate fi cerută odată cu contestația la executare silită sau prin cerere separată.

Dacă admite constestația la executare silită, instanța va anula ori lămuri titlul executoriu. În cazul respingerii contestaţiei la executare silită, contestatorul poate fi obligat, la cerere, la despăgubiri pentru pagubele cauzate prin întârzierea executării silite, iar când contestaţia la executare silită  a fost exercitată cu rea-credinţă, el va fi obligat şi la plata unei amenzi judiciare. Hotărârea de admitere sau de respingere a contestaţiei, rămasă definitivă, va fi comunicată şi executorului judecătoresc. Dacă contestaţia la executare silită este admisă, executorul judecătoresc este obligat să se conformeze măsurilor luate sau dispuse de instanţă.

Căile de atac ale contestației la executare silită

În ceea ce privește titlul executoriu, hotărârea prin care s-a soluţionat contestaţia la executare silită privind înţelesul, întinderea sau aplicarea acestuia este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea ce se execută. Dacă prin contestaţia la executare silită s-a cerut lămurirea înţelesului, întinderii ori aplicării unui titlu executoriu care nu constituie hotărâre a unui organ de jurisdicţie, hotărârea prin care s-a soluţionat contestaţia va putea fi atacată numai cu apel.

În concluzie, prezentul articol îți spune ce să faci când ești executat silit, respective poți formula contestație la executare silită printr-un avocat specializat în drept civil, contestații la executare silită și litigii împotriva unui creditor. Contestația la executare silită se introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută. Până la soluționarea contestației la executare silită, instanța competentă poate suspenda executarea silită. Dacă admite constestația la executare silită, instanța va anula ori lămuri titlul executoriu, iar dacă respinge contestaţia la executare silită, contestatorul poate fi obligat, la despăgubiri.

Societatea de avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații recomandă apelarea la un avocat specializat în drept civil, contestații la executare silită și litigii, care să vă poată sfătui cu privire la strategia de urmat în cazul în care doriți să faceți o contestație la executare silită împotriva unui titlu executoriu.

Societatea de avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații este una dintre societățile de avocatură de top din România, care furnizează servicii juridice de cea mai înaltă calitate. Printre clienții societății de avocatură se află companii multinaționale și autohtone de anvergură. În 2022, poveștile de succes ale societății de avocatură i-au adus recunoașterea internațională din partea celor mai prestigioase ghiduri și publicații internaționale de profil. Astfel, societatea de avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații s-a situat în acest an pe locul 3 în România în clasamentul firmelor de avocatură de business cu cea mai relevantă expertiză, realizat de publicația Legal 500. Societatea de avocatură este recunoscută la nivel internațional și de ghidul IFLR 1000 Financial and Coporate 2022. De asemenea, Pavel, Mărgărit și Asociații este singura societatea de avocatură din România recomandată de directorul internațional Global Law Experts din Londra în aria de practică Dispute Resolution. Toate informațiile relevante privind societatea de avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații, se regăsesc pe portalul www.avocatpavel.ro.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Juridic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava