Concert pascal
MOPAN Suceava

Dornenii sunt invitaţi la un curs gratuit de prim ajutor. Acesta va fi organizat miercuri, pe 4 iulie, de Ziua Crucii Roşii Române. Participanţii vor fi învăţaţi ce e de făcut în caz de accidente casnice.

Societatea de Cruce Roşie din România s-a înfiinţat şi a primit recunoaşterea Comitetului Internaţional al Crucii Roşii la 4 iulie 1876, la doi ani după aderarea ţării noastre la Prima Convenţie de la Geneva ”pentru ameliorarea situaţiei răniţilor şi bolnavilor din forţele armate în campanie”. Printre semnatarii actului de înfiinţare a Crucii Roşii Române (CRR) se regăseau importante personalităţi ale vremii: Nicolae Cretzulescu, George Gr. Cantacuzino, C.A. Rosseti, Ion Ghica, Dimitrie Sturza, Gr. G. Cantacuzino şi dr. Carol Davila.

Crucea Roșie Română – Vatra Dornei în parteneriat cu Salvamont Vatra Dornei organizează un  curs  gratuit de prim ajutor, miercuri, 4 iulie 2018, între orele 17:00 şi  19:00, cu ocazia Zilei Crucii Roșii Române. Potrivit preşedintelui Crucea Roşie Vatra Dornei, Petrică Ariciuc, tema din acest an va fi: acordarea primului ajutor în caz de accidente casnice și se referă la toate evenimentele neașteptate care pot apărea acasă și pot provoca răni sau deces. “Primul ajutor reduce vulnerabilitățile și ajută la construirea unor comunități mai puternice”, este mesajul transmis de Petrică Ariciuc.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava