Concert pascal
MOPAN Suceava

Compania de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox a asistat River Development, unul dintre cei mai experimentați dezvoltatori imobiliari din piața locală, în procesul de vânzare a clădirii The Light One din București către grupul austriac Uniqa în cea mai mare tranzacție imobiliară a începutului de an.

Finalizată în 2019, cu o suprafață închiriabilă de 21.653 de metri pătrați și certificată BREEAM Excellent, The Light One este una dintre cele mai importante clădiri de birouri din zona Centru – Vest a Capitalei, cu un portofoliu divers de chiriași locali și internaționali și parte a unui amplu proiect mixt de regenerare urbană,  The Light – care va mai include alte două clădiri de birouri și un ansamblu rezidențial de calitate. Clădirea are o suprafață construită totală de peste 150.000 de metri pătrați, din care aproape 100.000 de metri pătrați reprezintă spațiul de birouri închiriat.

The Light One este al doilea proiect de birouri vândut de River Development în București, după vânzarea complexului Riverplace – din cadrul proiectului Sema Parc, către un alt grup austriac, Europolis (în prezent CA Immo), în urmă cu peste un deceniu, tranzacție intermediată la momentul respectiv de Tim Wilkinon și echipa de capital markets a DTZ Echinox (actualul Cushman & Wakefield Echinox).

Tim Wilkinson, Partner, Capital Markets, Cushman & Wakefield Echinox: „Această tranzacție reflectă cererea continuă pe care o observăm din partea unor investitori reputaţi pentru a achiziționa active premium în București, în pofida provocărilor generate de pandemie. Procesul de extindere a portofoliul investițional de la nivelul Europei Centrale și de Estînspre România nu a fost niciodată mai evident și mai atractiv.”

Bogdan Gubandru, Director Investment Agency, Cushman & Wakefield Echinox: „Vânzarea clădirii The Light One, într-o perioadă care încă este marcată de incertitudini, reprezintă o reconfirmare a faptului că cele mai bune active, închiriate corect către companii puternice, atrag interes din partea investitorilor de calibru, așa cum este și Uniqa REM. Ne onorează încrederea cu care am fost mandatați de către River Development pentru vânzarea clădirii și ne bucurăm că am putut depăşi provocările anului 2020 ducând această tranzacţie pe făgaşul câştigător.”

Piața investițiilor a închis anul 2020 dovedind că poate fi privită ca o alternativă stabilă și atractivă la piețele principale din CEE. Pe măsură ce incertitudinea a cuprins sectorul imobiliar anul trecut, din cauza pandemiei, România a oferit o alternativă de investiții cu un raport bun între nivelul riscului și cel al  randamentelor, susținut de număr în creștere de chiriași cu anvergură globală care au încredere în continuare în piața locală. Randamentele pieței de birouri au rămas destul de stabile, iar sectorul industrial a devenit cea mai căutată clasă de active. Sectoarele de retail alimentar și de bricolaj  și-au arătat forța în fața pandemiei, iar retailul de modă este previzionat să revină puternic în 2021.

Deși rămânem încrezători că piața se poate dezvolta în acest context favorabil, este important ca România să rămână competitivă în Europa Centrală și de Est ca o piață care oferă randamente mai ridicate pentru un nivel adecvat de risc. Prin urmare, ne așteptăm ca lichiditatea și creșterea să fie constante, ceea ce va fi sănătos pentru perspectivele pe termen lung.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava