MOPAN Suceava

Volumul spațiilor logistice și industriale închiriate în primele nouă luni ale anului a totalizat 562.000 metri pătrați, în ușoară scădere, de 3%, față de perioada similară a anului trecut, potrivit datelor firmei de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox. Activitatea de închiriere a fost susținută în mare parte de cererea nouă, care a reprezentat 86% din volumul total tranzacționat.

Suprafată totală închiriată a rămas solidă în trimestrul al treilea, cu 202.000 metri pătrați tranzactionați, în creștere față de trimestrul anterior, când companiile au contractat spații de 160.000 metri pătrați, și comparabil cu nivelul din primele trei luni ale anului, când au fost consemnate tranzacții de 200.000 metri pătrați.

Reînnoirile de contracte au cumulat doar 14% din volumul tranzacționat, piața fiind dominată de contracte noi, astfel că rata de neocupare continuă să scadă, ajungând la 5,6% în București și la 4,7% la nivel național.

Bucureștiul se menține destinația preferată a companiilor care închiriază spații de logistică si depozitare, cu 65% din volumul tranzacționat, în timp ce Timișoara, Brașov și Cluj au fost cele mai dinamice piețe regionale.

Printre cele mai importante tranzacții încheiate în trimestrul al treilea putem menționa închirierea a 12.000 metri pătrați de către retailerul ceh de produse alimentare Rohlik Group în CTPark Bucharest North, extinderea cu 6.000 metri pătrați a logisticianului KLG în CTPark Bucharest West, preluarea a 6.000 metri pătrați în ELI Park de către compania germană din domeniul automotive Bohnenkamp, precum și contractul dintre VGP Park Timișoara și producătorul de mobilă Rus Savitar pentru 5.600 metri pătrați.

Activitatea de construcție a mers pe perioada verii la turație maximă pe mai multe șantiere, astfel că dezvoltatorii au livrat în trimestrul al treilea proiecte noi care au totalizat peste 130.000 metri pătrați. Extinderea cu 22.000 metri pătrați a centrului de distribuție al retailerului polonez de fashion LPP în WPD Ștefănești și a doua fază a CTPark Bucharest North, de 20.000 metri pătrați, au fost cele mai notabile livrări din acest trimestru.

În total, în primele nouă luni au fost livrate proiecte de 338.600 metri pătrați și mai sunt în derulare clădiri cu suprafețe de peste 260.000 metri pătrați care estimăm să fie finalizate până la sfârșitul acestui an. Livrările noi din acest an ar urma să totalizeze peste 600.000 metri pătrați, aproape de nivelul record consemnat în 2020, creând premisele unui an 2022 bun pe acest segment de piață.

„Încurajați de evoluția pozitivă atât a consumului, cât și a producției industriale, dezvoltatorii sunt determinați să își extindă portofoliile prin noi achiziții de terenuri sau proprietăți. Acest optimism a fost susținut de  dinamica cererii remarcată în ultimele 18 luni, concretizată într-un volum total de peste 1,5 milioane de metri pătrați tranzacții semnate în această perioadă. Piața logistică și industrială are o dezvoltare galopantă, reconfigurându-se harta parcurilor logistice din România prin formarea unor hub-uri de distribuție regionale de dimensiuni considerabile. Avem exemple de top din industrie, Ikea, LPP, epantofi.ro”, a declarat Rodica Târcavu, Partner Industrial Agency Cushman & Wakefield Echinox.

CTP și WDP, jucătorii dominanți de pe piață, sunt deja prezenți în mai mult de 10 orașe fiecare dintre ei, în timp ce VGP, Globalworth and Element Industrial țintesc și ei să dezvolte platforme naționale. Proiectele noi urmează să fie construite în București și în marile orașe regionale, dar și în Roman, Turda, Dej, Călan și Buzău, având în vedere că planurile de extindere ale chiriașilor se îndreaptă și spre orașe secundare și terțiare.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava