Centrul comercial Shopping City Suceava, inaugurat de Argo Real Estate ȋn aprilie 2008 ȋn urma unei investiţii de 70 de milioane de euro, a ȋnregistrat aproape 35 de milioane de vizitatori ȋn cei zece ani de funcţionare, timp ȋn care proiectul s-a maturizat, adaptȃndu-se ȋn permanenţă tendinţelor din piaţa de retail şi entertainment.

Proiectul cu o suprafaţă ȋnchiriabilă de 46.000 de metri pătraţi a beneficiat de un mix de chiriaşi puternic ȋncă de la deschidere, cȃnd pe totemul de la intrare se regăseau deja sigle ale unor retaileri precum Carrefour, Mobexpert, bauMax (preluat ȋntre timp de Leroy Merlin) sau Media Galaxy. Ulterior, ȋn 2009, a fost deschis magazinul New Yorker, ȋn 2014 a urmat inaugurarea magazinului Decathlon, iar ȋn ultimii doi ani pe lista de chiriaşi ai proiectului au intrat şi retaileri precum Sportisimo, Pepco sau TXM.

În 2017, Shopping City Suceava a ȋnregistrat peste 4,2 milioane de vizitatori, ȋn creştere cu 6% faţă de 2016, ȋn timp ce vȃnzarile retailerilor au avansat cu 13,5%. La un trafic mediu de 11.500 de persoane pe zi, unul din zece suceveni a trecut zilnic pragul centrului comercial in 2017.

Nu mai puţin de 83% dintre suceveni vizitează Shopping City Suceava cel puţin o dată pe săptămȃnă, ȋn timp ce 87% petrec mai mult de 30 de minute la cumpărături, potrivit celei mai recente analize realizate cu privire la comportamentul de consum. Proiectul este administrat din 2010 de catre departamentul de Property Management al Cushman & Wakefield Echinox.

Mihaela Petruescu, Head of Property Management, Cushman & Wakefield Echinox: “Shopping City Suceava are ȋn prezent un grad de ocupare de 98%, iar de-a lungul timpului a avut ȋn permanenţă cel puţin 90% din spaţii ocupate. În contextul uneia dintre cele mai concurenţiale pieţe de retail din Romȃnia, acest lucru a fost posibil printr-un dialog permanent atȃt cu chiriaşii, cȃt şi cu clienţii. Comerţul modern a evoluat considerabil ȋn ultima decadă, iar proprietarii, ȋmpreună cu administratorii centrelor comerciale, au fost mereu ȋn căutare de variante care să se adapteze cȃt mai bine cerinţelor cumpărătorilor: de la diversificarea ofertei de branduri, pȃnă la activităţi care aduc la un loc comunitatea locală.”

Departamentul de Property Management al Cushman & Wakefield Echinox gestionează un portofoliu de retail cu o suprafaţă cumulată de peste 130.000 de metri pătraţi, atȃt ȋn Bucureşti, cȃt şi ȋn alte oraşe importante din ţară.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Timp liber
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Karls Jobs 2018
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava