MOPAN Suceava

Retailerul de articole sportive Sportisimo, prezent pe piaţa locală din 2015, va deschide un nou magazin ȋn centrul comercial Botoşani Shopping Center, tranzacţie intermediată de compania de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.

Magazinul din Botoşani va fi deschis până la finalul anului, va avea o suprafaţă de peste 800 de metri pătraţi şi va fi a 16-a unitate din România a retailerului lansat în urmă cu aproape 20 de ani în Cehia.

Dana Radoveneanu, Senior Consultant, Retail Agency: „Cu un ritm mediu de expansiune de peste cinci magazine pe an, Sportisimo este unul dintre cei mai dinamici retaileri din România. Apetitul pentru sport şi, în general, pentru mişcare este în creştere, motiv pentru care considerăm că Sportisimo va reprezenta o nouă atracţie în cadrul Botoşani Shopping Center, întărind mixul de chiriaşi al proiectului.”

Botoşani Shopping Center este cel mai mare centru comercial din Botoşani, având o suprafaţă închiriabilă de 17.000 de metri pătraţi. Inaugurat în 2011 de grupul belgian BelRom, proiectul a atras printre chiriaşi retaileri precum Carrefour, New Yorker, JYSK, Decathlon sau TXM.

Sportisimo este unul dintre cei mai mari retaileri de articole sportive din Europa Centrală şi de Est, care comercializează atât în magazine fizice, cât şi online, o gamă largă de articole sportive și produse pentru petrecerea timpului liber, colaborând cu cei mai mari producători din acest sector la nivel mondial.

Zdeněk Morávek, Marketing Director, Sportisimo: „Sportisimo este încântat să ȋși continue expansiunea pe piața românească, prin deschiderea unei noi locații în Botoșani Shopping Center, ce va oferi o nouă experiență de cumpărături pentru vizitatori. Noul magazin va fi a 16-a locație Sportisimo în România și a 164-a în Europa, cu majoritatea locațiilor în Cehia și Slovacia.

Cushman & Wakefield Echinox este o companie de consultanţă imobiliară de top pe piaţa locală, activȃnd ȋn toate segmentele pieţei imobiliare. Departamentul de retail al companiei oferă consultanță dezvoltatorilor și retailerilor și intermediază închirierea de spații comerciale atât stradal, cât și în cadrul marilor centre comerciale din București și din țară.

Cushman & Wakefield Echinox este afiliatul exclusiv al Cushman & Wakefield în România, deținut și operat independent. Echipa de peste 60 de profesioniști și colaboratori oferă o gamă completă de servicii investitorilor, dezvoltatorilor, proprietarilor și chiriașilor pe toate segmentele pieței imobiliare, inclusiv pe piața rezidențială. Pentru mai multe informații, vizitați site-ul companiei www.cwechinox.com Cushman & Wakefield este unul dintre liderii globali în domeniul serviciilor imobiliare comerciale, cu 45.000 de angajați în peste 70 de țări, ajutând chiriașii, proprietarii și investitorii în optimizarea valorii activelor. Cushman & Wakefield se poziționează printre cele mai mari companii de real estate, cu venituri de 6 miliarde de dolari din servicii principale precum: închirieri, gestionarea activelor, piețe de capital, administrarea proprietăților (numit C&W Services), servicii globale de administrare, gestionarea investițiilor (numit DTZ Investors), servicii de proiect și de dezvoltare, reprezentarea chiriașilor, evaluare și consultanță. Pentru mai multe informații, vizitați site-ul companiei www.cushmanwakefield.com

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava