Concert pascal
MOPAN Suceava

După ani în care a apărut la televizor și în presă cu lucruri negative, David Pușcaș, fiul adoptiv al Luminiței Anghel și al lui Marcel Pușcaș, pregătește o revenire spectaculoasă. Tânărul și-a descoperit muza, în persoana solistei Sarah JSun, care l-a adus pe calea cea bună și, împreună, vor lansa o melodie emoționantă. Iar acesta este doar începutul, notează click.ro.

Click! a aflat că David Pușcaș (24 de ani) și-a găsit un înger păzitor. Este vorba de Sarah JSun (32 de ani), o solistă cu succes în străinătate, și care l-a readus pe fiul Luminiței Anghel (52 de ani) cu picioarele pe pământ. „Avem un proiect foarte frumos, lucrăm de două luni la piesa asta, este o poveste de viață, însă mai multe detalii vă vom oferi atunci când va fi cazul. Sperăm ca publicul să o placă și o să o iubească așa cum o iubim noi. Ce putem spune este că David s-a apucat de cântat și va fi o surpriză pentru mulți”, a spus solista.

Tânăra a mai spus că descoperă nestemate neșlefuite și le scoate la lumină. „Din păcate, din presă se auzeau numai lucruri rele despre el, era privit ca un rebel și când l-am cunoscut în realitate mi-am dat seama că este un om de nota 100.”, a mai spus Sarah pentru Click.

Citește articolul complet pe: https://www.click.ro/vedete/romanesti/david-puscas-cel-mai-indraznet-rol-de-pana-acum-m-am-apucat-de-cantat-dar-mama-inca

David Pușcaș, în cel mai îndrăzneț rol de până acum: "M-am apucat de cântat, dar mama încă nu știe", 3.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 3.0/10 (1 vote cast)
Vedete

Click!
Ziarul Click!
Îţi aduce cele mai tari exclusivităţi, vedete, actualitate, divertisment, sport

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava