De beat ce era a acroșat cu mașina alte două autoturisme parcate regulamentar pe o stradă din Vatra Dornei
Sâmbătă după amiază, Poliţia din Vatra Dornei a fost sesizată prin 112 despre faptul că pe str. Bărnărel, a avut loc un accident cu pagube materiale, iar conducătorul auto este băut.
În urma cercetărilor s-a constatat că un bărbat de 69 ani, din Vatra Dornei, în timp ce conducea autoturismul pe str. Bărnărel, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice a acroșat două autoturisme care se aflau staţionate regulamentar. În urma impactului au fost avariate uşor ambele autoturisme.
Având în vedere că șoferul emana miros de alcool, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0.79 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „conducere sub influența alcoolului”.