Concert pascal
MOPAN Suceava

Secțiunea Debut Rock din cadrul “Miss URF – Underground Rock Festival. Music and Arts.” ediția .2 va fi co-finanțată de Primăria Municipiului Iași.

În urma apelului de proiecte pentru societatea civilă derulat de către Primăria Municipiului Iași, secțiunea Festivalului dedicată copiilor și adolescenților din Iași va fi susținută financiar și de către ieșeni, practic.

Având în vedere succesul inițiativei de a încuraja tinerii rockeri să urce pe scena unui festival pentru a performa în aer liber în fața unui public real, din iulie 2021, dar și efortul logistic considerabil pentru susținerea atelierelor și a micro-recitalurilor, inclusiv de coregrafie rock, reprezentanții Festivalului au propus un Proiect de co-finanțare a secțiunii „Debut Rock”. Proiectul a fost admis pentru o finanțare parțială, ceea ce ajută în mod considerabil desfășurarea în bune condiții a demersului educativ din cadrul întregului eveniment.

ATELIERELE de specialitate organizate sub umbrela Festivalului au fost programate astfel săptămâna trecută, la Sala Teatru 21:

Luni 27 septembrie ora 19 – Canto

Marți 28 septembrie ora 20 – Claviaturi

Miercuri 29 septembrie ora 18 – Istoria chitarei electrice

Joi 30 septembrie ora 17 – Inginerie de sunet

Vineri 1 octombrie ora 19 – Percuție / Tobe

Atelierele de Armonie, Chitară bas + Chitară electrică și Songwriting au fost susținute din nou săptămâna aceasta, în urma cererilor din partea celor interesați. Acest lucru îmbucurător se datorează în primul rând Formatorilor care au oferit din timpul și expertiza lor pentru componenta educativă din cadrul Proiectului:

Conf.  Univ.Dr. Dan Spînu (Armonie, Istoria chitarei electrice, Inginerie de sunet)

Petran Paveliuc – Petran Music School (Chitară bas + Chitară electrică)

Prof. Drd. Ramona Cojocaru (Songwriting)

Prof. Liviu Marian (Claviaturi)

Daniela Cojocaru – singura artistă care a adus Trofeul Mamaia la Iași (Canto)

Prof. Cosmin Gafițescu (Percuție / Tobe)

De asemenea, vineri 8 octombrie 2021 între orele 12 și 17, copii, adolescenți și tineri din Iași ce formează trupe rock, vor urca pe scena Miss URF pentru a performa, live, în fața publicului. Astfel, Proiectul “Miss URF – DEBUT ROCK” constă în organizarea și derularea unui program intensiv de descoperire, susținere și promovare a trupelor ieșene de rock și a artiștilor rock – soliști, bateriști, chitariști, șamd. Intrarea este liberă la DEBUT ROCK. Bineînțeles, deciziile privitoare la organizarea manifestărilor artistice din următoarea perioadă vor fi respectate întocmai, pe măsură ce acestea vor fi comunicate public de către autorități

Detalii organizatorice se regăsesc pe pagina dedicată 

https://www.facebook.com/events/198085615674519/

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Timp liber
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava