MOPAN Suceava

Echipe mixte au derulat 7 controale de prevenire la Secțiile ATI existente în cadrul spitalelor sucevene și au identificat 49 de deficiențe în domeniul apărării împotriva incendiilor. Pentru neconformitățile identificate în teren, pompierii militari au aplicat 49 de avertismente. Verificările au fost demarate la nivel național după incendiul din Secția ATI a Spitalului din Piatra Neamț și au fost efectuate de specialiști ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Direcției de Sănătate Publică, Inspecției de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat-ISCIR și ai Inspectoratului Teritorial de Muncă. Potrivit ISU „Bucovina”, principalele deficiențe au constat în: reducerea gabaritului căilor de acces și evacuare din holuri sau case de scări, prin amplasarea sau depozitarea de materiale necesare actului medical ori de aparatură medicală și mobilier și neasigurarea dotării tuturor spațiilor cu instalații pentru iluminat de securitate pentru evacuare. Mai mult, instalațiile existente nu sînt funcționale în totalitate. De asemenea, au fost depistate centrale aferente instalațiilor de detectare, semnalizare și alarmare în caz de incendiu cu defecte de funcționare, în timp ce în unele clădiri, puse în funcțiune anterior perioadei interbelice, holurile utilizate pentru evacuarea persoanelor nu au gabaritul minim de 2,2 metri, îngreunînd astfel evacuarea în situații de urgență. La nivelul unor spitale s-a constatat că nu este constituit serviciul privat pentru situații de urgență. Dintre obiectivele controlate, Pavilionul central al Spitalului Municipal Vatra Dornei nu deține autorizație pentru securitate la incendiu. De asemenea, Corpul principal al Spitalului Județean Suceava este autorizat parțial, în sensul în care autorizația a fost emisă pentru anumite elemente componente ale clădirii-etaje, secții sau modificări de structură. În perioada următoare se vor solicita autorizațiile de securitate la incendiu și pentru secțiile aflate în curs de modernizare. În paralel cu acțiunile de control, pompierii militari au efectuat exerciții de pregătire privind evacuarea de urgență și folosirea stingătoarelor de incendiu și a hidranților interiori. Exercițiile au avut loc în patru secții ale Spitalului din Suceava: ATI, Paleative, Neonatologie și UPU, unde ponderea pacienților netransportabili este cea mai mare. La activități au participat peste 200 de angajați: medici, asistente, infirmiere și îngrijitoare.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava