MOPAN Suceava

De la origini…

Aflându-mă în timpul pauzei de masă la birou, am deschis televizorul să urmăresc ce transmite Televiziunea Naţională a României. La TVR1, prezentatoarea Iuliana Marciuc îi avea ca invitaţi ai emisiunii “Miezul Zilei” pe cântăreţii Adrian Enache şi Ovidiu Komornyik, alături de un tânăr poet, pe nume Cristian Bodnărescu. Cel din urmă a fost prezentat la rubrica “eveniment” – ca în toate emisiunile ce au urmat. Şi… am înţeles că a fost într-adevăr evenimentul emisiunii, o reală bucurie contemporană de a redescoperi clasicul şi bunul gust, aşa cum a afirmat cu bucurie chiar Adrian Enache. Din acea clipă, eram sigur că voi mai auzi de acel tânăr poet ambiţios, cu o privire de comandant cutezător. Parcă nu puteam crede că un astfel de personaj clasic mai poate fi contemporan cu noi, într-o lume materialistă şi fără valori. Şi Dumnezeu a făcut să îi fiu chiar impresar, putând astfel cuceri alături de el lumea, promovând valorile noastre iudeo-creştine.

Acţiunea emisiunii avea loc în 2009 şi marca lansarea celui mai lung poem romantic din lume, semnat de poetul Cristian Bodnărescu – a doua versiune. Prima a fost îmbunătăţită alături de echipa editorială, astfel varianta cu numărul 2 a văzut lumina tiparului, fiind lansată la TVR 1 şi TVR Internaţional. Mărturisesc că această carte de colecţie încă mai poate fi procurată online (aviz fanilor operei bodnăresciene).

Însă 50 din cele 109 strofe încă nu aveau o rimă iar Cristian este un poet ambiţios, ce luptă până la final… Anul 2021 avea să ofere apariţia variantei cu numărul 3 , care a reuşit rimă pentru alte 20 strofe. Varianta cu numărul 4 reuseşte o rimă perfectă, după alte 2 luni de lucru asiduu pentru poet. Asistăm astfel la primul mare poem romantic al literaturii universale, ce are o rimă de 100%. Varianta finală a văzut lumina tiparului în volumul de poeme “Amurgul Gol”  lansat la Chişinău, un oraş de suflet al poetului.

Demoniţa perfecţionistă şi nemuritoare

Eroii noştri care stau zi de zi şi clipă de clipă pentru a promova cultura, fac parte din redacţiile ziarelor partenere ale evenimentului, ce apar şi pe afiş, anume: “Armonii Culturale”, “Suceava News”, “Revista Patria Română”, “Jurnalul Bucureştiului”,  “Asociaţia Tempora” şi “Radio Zidul”.

După cetatea de scaun Târgovişte, turneul de lansare a continuat în municipiul Bucureşti, prin bunăvoinţa Excelenţei Sale, Bartolomeu-Constantin Săvoiu. Suveranul  l-a avut ca invitat pe Cristian în 2 emisiuni TV.

După cunoscuta prezentare a ştirilor culturale, sociale şi geo-politice de pe Mapamond, prima emisiunea moderată de generalul Săvoiu care l-a avut ca invitat pe omul de litere Bodnărescu, a realizat lansarea volumului “Amurgul Gol”, omul de cultură Bartolomeu recitând din creaţiile bodnăresciene.  Îmbinarea de success a filosofiei cu ştiinţa a dat roade şi de această dată, astfel invitatul Bodnărescu a explicat dacă se pot sau nu implementa cipuri într-un corp uman şi ce ar presupune asta: tehnică, investiţii, personal, bani, specialişti, aparatură, etc. A fost practic prima abordare a subiectului direct de un cunoscător, care a programat controllere de zbor – “flight controller-e” la drone. Până acum, am avut parte doar de explicaţii neprofesionale, haiduceşti, oferite în talk show-uri comerciale, axate pe rating şi scandal.

Mărturisesc că a doua întrevedere între aceşti 2 mari oameni de artă m-a marcat: a fost practic una din cele mai interesante emisiuni care mi-a fost dat să urmăresc. S-a prezentat în premieră viitorul mare poem ce succede “Demoniţa”, anume “Cavalerii Demoniţei”. Poezia bodnăresciană ce prezintă cruciadele medievale s-a unit ca un întreg cu ingenioasa prezentare istorică a cruciadelor, realizată de omul de cultură şi istorie, Suveranul Săvoiu. Cristian Bodnărescu l-a invitat cu acest prilej pe colegul şi prietenul nostru, Marele Maestru Bartolomeu-Constantin Săvoiu, să semneze introducerea pentru volumul Cavalerii Demoniţei. Acceptarea colaborării de către Excelenţa Sa nu ne-a putut decât bucura pe toţi.

Romantismul întunecat în timp şi spaţiu

De-a lungul secolelor, lupta între armatele de îngeri şi demoni s-a transcris în poeme, alături de alte arte.

Drama “Faust” a fost scrisă în mai multe variante, vreme de 6 decenii (1772 – 1832), de Johann Wolfgang von Goethe. Lumea „micilor” oameni este zugrăvită din spaţiu, entităţi supranaturale putând călători cu uşurinţă printre cei muritori. Drama, păcatul, chinul, boala, sărăcia şi moartea se întrepătrund. Însă atunci când este credinţă, Îngerul Domnului vine spre a salva un suflet, şi în ultimul moment.

Nuvela horror “Viy” semnată de rusul Nikolai Gogol este publicată în 1835 şi marchează apogeul literaturii demonice goth din toate timpurile. Nuvela stă la baza primului film horror rusesc cu acelaşi nume, din 1967 – după ce ecranizarea din anul 1909, s-a pierdut. Eu am urmărit filmul prin anii ’70, în acele vremuri aproape nimeni din Europa nu auzise de nuvelă, fiind cunoscută doar de un public de nişă, din Rusia. Însă i-am putut simţi adevărata putere, fiind convins că va reveni din negura timpului. Astfel a revenit în anii 2000, figurând în multe ecranizări, dar şi în jocuri video 3D, inspirate din geniala povestire.

Pe scurt… un tânăr seminarist ortodocs pleacă în vacanţa de vară, alături de colegi. Având de străbătut mulţi km, băieţii au de mers mai multe zile până să ajungă în satele lor. Într-una din nopţile petrecute pe câmp, eroul povestirii vede o vrăjitoare clasică – pe mătură. Fuge după ea, o batjocoreşte şi o ucide. A doua zi, o frumoasă fată fiică de boier, moare într-un sat din apropiere. Fata îi spune cu limbă de moarte tatălui că vor trece prin sat un grup de studenţi teologi, rugând a-l opri pe cel descris, spre a o conduce la priveghi.

Moare apoi şi imediat apare ceata de băieţi, bine primiţi şi ospătaţi de săteni. Cel indicat este oprit şi dus la sicriul în care odihnea tânăra fată, îmbrăcată în rohie de mireasă. Sicirul este apoi mutat într-o veche biserică din lemn, alături de tânăr – precum a lăsat indicaţii tânăra mireasă acum moartă. În fiecare seară, duhul necurat la fetei face incantaţii sataniste chiar în biserică, chemând alte duhuri întunecate. Tânărul seminarist reuşeşte să fie în siguranţă, intrând într-un cerc desenat de el. Însă după fiecare noapte trăită acolo are urme vizibile de îmbătrânire. În cea din urmă noapte, spiritul fetei invocă un mare demon al împărăţiei luciferiene. Acesta reuşete să rupă cercul tânărului, ucigându-l. A câştigat demonul, însă Dumnezeu a lăsat asta pentru că tânărul a comis o crimă.

Povestirea este pe cât de simplă, pe atât de emoţionantă şi complexă în trăiri. Sunt  descrise satul tradiţional, portul oamenilor, şcoala rusă la început de secol XIX, toate învelite într-un clasic aer al groazei… merită citită!

Suntem în anii ’30 ai secolului XIX, în munţii Caucaz. În aceste locuri îşi duce destinul în suferinţă poetul exilat de ţar, Mihail Lermontov. Durerea izgonirii şi nerealizării în societate îl aduce aproape de Creator pe tânărul poet romantic Mihail. Pe lângă versuri ironice la adresa conducerii Rusiei, poeziile spirituale dedicate Marelui Creator aveau să marcheze scurta viaţă a autorului, dar şi secolele ce i-au urmat. Din neajunsuri şi durere ia naştere cel mai lung poem romantic oriental, “Demonul” scris în 2 decenii, în mai multe variante – 6.

Poezia de referinţă în literatura romantică gotică descrie în cel mai mic detaliu frumuseţile Munţilor Caucaz, înalţi de aprox. 6 km (vârful Elbrus). Între entităţile seculare atrase de frumuseţile caucaziene este şi un demon, care în zborul său între dimensiuni, o observă pe tânăra prinţesă Tamara. Profitând de puterile sale aproape infinite, îi ucide logodnicul, spre a elimina concurenţa către sufletul tinerei. Reuşeşte să o cucerească luând diferite forme, pozând în suflet chinuit într-un trup frumos, ascunzându-şi înfăţişarea reală, cea demonică.

După ce îi oferă tineri sale logodnice sărutul fatal, doreşte să o ducă în împărăţia sa din infern (a se asculta albumul “Mystic places of dawn” a trupei “Septic Flesh”, pe aceeaşi temă). Dar sufletul curat al fetei este salvat după moarte şi dus în Rai de Îngerul Domnului.  Astfel, demonul este condamnat în continuare la o existenţă infinită, în singurătate şi chin.

4 decenii mai târziu, un alt tânăr poet avea să fie inspirat din “Demonul”, semnând poemul romantic întunecat “Luceafărul”. Versurile “Cum e fecioara între sfinţi/ Şi luna între stele” sunt preluate de la clasicul Lermontov, odată cu o serie de idei din cel mai lung poem oriental. Poetul nostru naţional, Mihai Eminescu, lucrează peste un deceniu până reuşeşte finalizarea celui mai lung poem romantic din lume omolgat în 2009 de World Record Academy, având 98 de strofe. În frumoasa şi întunecata poezie, spiritul unui astru nemuritor, ce este pe cer încă decând Tatăl Timp a creat Universul, se îndrăgosteşte de tânăra Cătălina. Cosmogonia este şi aici împletită de lupta între demon şi forţele luminii. Însă Mihai Eminescu împleteşte prin bipolaritate cele 2 lumi, astfel entitatea se transofrmă şi bântuie nopţile Cătălinei atât sub chip de înger, dar şi de demon.

Luceafărul decide să renunţe la eterninitatea moştenită pentru o clipă de iubire pământeană, însă în ultima clipă a văzut din cerurile sale cum iubita lui Cătălina începuse o relaţie de amor cu un Cătălin. A înţeles astfel că sunt sortiţi să trăiască în dimensiuni paralele, el urcându-se în cerurile sale predestinate iar ea luându-l doar ca pe o stea norocoasă.

Neoficial, personajele îi interpretează pe: Ioan Luca-Caragiale (Cătălin), Titu Maiorescu (Demiurgul), Veronica Micle (Cătălina) şi Mihai Eminescu (Luceafărul).

Din prismă spirituală, poezia nu este nici satanistă, dar nici creştină – Luceafărul întrupând personaje din ambele emisfere, generând un bipolarism.

Ideile sunt originale în mare parte şi rima cu ritmul apar, însă în proporţie de 60% în clasica, sublima şi nemuritoarea operă a iubitului nostru poet naţional.

Veacul a trecut şi am ajuns în zilele noastre… Anul 2009 avea să marcheze scrierea poemului romantic gotic “Demoniţa” – 109 strofe, semnat de poetul băcăuan Cristian Bodnărescu. Scris în câteva luni de zile, poemul ia forma finală în cea de-a 4-a variantă – aprilie 2021.

În poem se duce lupta între armata îngerilor şi cea a demonilor, el surprinzând atât scene medieval, cât şi satul tradiţional românesc. Poezia este creştină, orientată exclusiv spre Dumnezeu şi împotriva demonului. Ea este realizată cu rimă şi ritm perfecte, prima dată în literatura de acest gen.

Cristian nu mai credea să reuşească o rimă de 100%, văzând că nici oamenii de litere nu au reuşit să îl sprijine substanţial în acest sens. Însă Dumnezeu l-a ajutat să atingă perfecţiunea în rimă după multe rugăciuni, la momentul potrivit. Poetul a înţeles astfel că doar el putea reuşi asta şi nimeni altcineva.

Poezia este destinată iubitorilor de spiritual gotic lugubru, puternic şi profund. Este o trecere în literatură spre un horror profund şi desăvârşit, precum se trece în muzică de la hard rock la doom metal. Legile fizice sunt depăşite de spirit, într-o lungă luptă romantică care este o rugăciune îndreptată spre Creator. Poetul Cristian Bodnărescu a simţit din plin neîmplinirea şi dezamăgirile oferite de o societate de limbă română contemporană, plină de birocraţie, incultură şi nonvalori. Astfel este exilat pe tărâmurile culturii, precum a fost Mihail Lermontov cu 2 veacuri în urmă. La fel ca Mihail, Cristian işi iubeşte ţara şi originile, dorind ca prin versurile sale să readucă românismul demult pierdut în aceste meleaguri dacice. Acest aspect este remarcat şi de cantautorul Adrian Enache, la TVR 1:

„Cristian, te felicit! Poemele tale au o dulceaţă a vremurilor trecute şi te felicit pentru că reuşeşti să transferi acea perioadă în vremurile noastre cumplite la nivel spiritual, în care niciunul din noi nu se mai regăseşte. Uitaţi că mai există artişti români, precum Cristian Bodnărescu sau Ovidiu Komornyik! Este prea puţin spaţiul alocat  de mass media întâlnirilor frumoase cum ar fi cea între mine, Ovidiu Komornyik şi Cristian Bodnărescu. Spiritualitatea şi puritatea sufletului ne sunt ucise!”

Alte referinţe critice asupra poemului:

„Poemul reprezintă, pe lângă recordul mondial al poeziei romantice-fantasy, o lucrare artistică originală, o penetrare în lumea spiritelor demonice, o tentativă de plecare în aflarea unui adevăr. În poem se observă influenţa romantismului, însă Fantasticul domină perpetuu”.

Teo-Teodor Marsalcovschi,

profesor universitar doctor

„Rareori, într-un timp controversat cum este cel pe care-l trăim, într-o lume de tip „fast food” în care ne consumăm, României i se dă atenţia dorită şi cuvenită. Aici mă refer la evenimentele culturale născute în această ţară şi menite „să rupă” în sensul pozitiv, gura târgului european. Iată-l pe tânărul poet băcăuan Cristian Bodnărescu doborând recordul mondial la… poem. Aţi citit bine! Nu la cel mai lung cârnat, la cea mai mare mămăligă sau la cei mai mulţi Moşi Crăciuni… El a compus cel mai lung poem romantic din literatura universală. Eu sunt convins că undeva, cândva, cineva îi va dedica şi o compoziţie muzicală.”

Sorin-Alexandru Şontea, analist literar,

sursa: TVR1

 

Personal, nu mă pot decât bucura să fiu contemporan cu un clasic al literaturii de limbă română, aşa cum este domnul Cristian Bodnărescu. Sunt convins că opera sa va dăinui în timp, atâta vreme cât va mai exista neamul nostru, atât de chinuit şi măcinat de nevoi, de-a lungul mileniilor.

M-am bucurat să procur volumul original “Demoniţa” în anul 2009 şi anul acesta, volumul “Amurgul Gol”, ce cuprinde ultima variantă a celui mai lung poem romantic-fantasy a literaturii universale.  Lansarea cărţii va avea loc la finele lunii septembrie a.c. în Bucureşti, la Biblioteca Centrală Universitară “Carol I”, cu sprijinul şi bunăvoinţa Preaputernicului nostru Suveran, general Constantin-Bartolomeu Săvoiu. Volumul poate fi comandat şi de pe pagina de autor.

 

A consemnat,

Profesor Dumitru Conta

Demoniţa – cel mai mare poem romantic, 8.9 out of 10 based on 15 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 8.9/10 (15 votes cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava