Ministerul Culturii și Identității Naționale (MCIN) va prelua activitățile și structurile Departamentului Centenar, potrivit unei ordonanțe adoptate de Guvern în ședința de astăzi.
Schimbarea are în vedere capacitatea instituțională a MCIN, rolul și atribuțiile acestuia, pentru buna desfășurare a acțiunilor și manifestărilor prilejuite de aniversarea, în anul 2018, a Centenarului Marii Uniri (1918-2018) și a Primului Război Mondial.
Departamentul Centenar, structură fără personalitate juridică în cadrul aparatului de lucru al Guvernului și în subordinea prim-ministrului, se va desființa, iar MCIN va prelua numărul de posturi și personalul Departamentului. Personalul își va păstra drepturile salariale avute la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe.
Încadrarea personalului se va realiza cu respectarea procedurii și regimului juridic aplicabil fiecărei categorii de personal din cadrul MCIN, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanței.
De asemenea, MCIN va prelua de la Secretariatul General al Guvernului prevederile bugetare pe anul 2017, execuția bugetară până la data preluării, precum și patrimoniul aferent Departamentului Centenar.
În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanței, MCIN va prezenta un proiect de hotărâre de guvern pentru reglementarea măsurilor privind organizarea și funcționarea acestui minister conform acestor prevederi.
Totodată, pentru realizarea unei bune coordonări la nivel național a pregătirii, organizării și desfășurării manifestărilor, acțiunilor și proiectelor de aniversare a Centenarului Marii Uniri și a Primului Război Mondial se va constitui Comitetul interministerial pentru Centenar. Comitetul va fi condus de prim-ministru, în calitate de președinte, și de ministrul culturii, în calitate de vicepreședinte, și va avea în componență câte un reprezentant al Secretariatului General al Guvernului, al Ministerului Finanțelor Publice, al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, al Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Externe și al Institutului Cultural Român.
Comitetul interministerial va stabili, pe baza propunerilor centralizate și evaluate de Ministerul Culturii și Identității Naționale, manifestările, acțiunile și proiectele de aniversare a Centenarului și le va monitoriza și va lua măsuri privind implementarea lor. De asemenea, va stabili, tot la propunerea Ministerului Culturii și Identității Naționale, calendarul activităților ce decurg ca obligații legale ale autorităților și instituțiilor publice cu privire la aniversarea Centenarului.
Comitetul se va întruni lunar și ori de cîte ori va fi necesar, la convocarea coordonatorului său. La ședințele Comitetului, în funcție de tematica supusă dezbaterii, pot fi invitați să participe și reprezentanți ai altor ministere sau organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și reprezentanți ai mediului academic, ai organizațiilor neguvernamentale sau ai sindicatelor reprezentative pentru administrația publică.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Cultural
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava