Concert pascal
MOPAN Suceava

Deputatul PNL de Suceava, Bogdan Gheorghiu, a participa astăzi în foaierul sălii de Plen a Senatului la o expoziție specială a cărei temă principală a fost ia tradițională. El a salutat organizarea acestui eveniment, o avanpremieră, mai ales că, anul acesta, o sărbătoare care și-a făcut loc ușor în memoria colectivă, devine oficial Ziua Națională a Iei.

”Dacă iile țesute în trecut transmit informații despre priceperea și talentul femeii care le-a lucrat, starea materială și poziția socială a purtătoarei, statutul civil, vârsta, statutul ceremonial, astăzi, ele au în primul rând valoare identitară și culturală.

Totodată, Ia Românească reprezintă un model prin care tradițiile noastre sunt din nou puse în valoare și apreciate inclusiv de tinerele generații, iar acest lucru a fost realizat prin eforturi comune ale societății civile, ale mediului privat și ale instituțiilor publice. Nu pot să nu mă gândesc la Muzeul Satului, la Muzeul Țăranului, la Muzeul Astra și, evident, la Complexul Muzeal Bucovina când vine vorba despre eforturile de conservare și promovare a patrimoniului nostru cultural imaterial”, a spus Gheorghiu. El speră ca anul acesta dimensiunea iei să treacă la nivelul următor, un nivel de recunoaștere mondială. ”Acum 2 ani, în calitate de ministru al Culturii, am asigurat finanțarea necesară pentru dosarul „Arta cămășii cu altiță – element de identitate culturală în România și Republica Moldova”, dosar transnațional coordonat de România, care pledează pentru înscrierea cămășii cu altiță în Lista Reprezentativă UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității. Anul acesta, îmi doresc ca alături de Doina, de Mărțișor, Colindatul de ceată bărbătească și Ia să intre în patrimoniul cultural mondial.România are atât tradiții, cât și locuri pe care trebuie să le promovăm și să le facem cunoscute în primul rând tinerei generații, cât și celor din afara graniței noastre. Unul dintre aceste locuri este și Peisajului Cultural Minier Roșia Montană, în cazul căruia luna viitoare vom marca un an de la înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO”, a mai spus Bogdan Gheorghiu.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava