Concert pascal
MOPAN Suceava

Preşedintele Uniunii Polonezilor din România, deputatul Ghervazen Longher, a primit sâmbătă titlul de cetăţean de onoare al comunei Cacica, distincţia fiindu-i înmânată de primarul Elena Boloca. Titlul i-a fost acordat în semn de mulţumire pentru implicarea lui Ghervazen Longher în viaţa comunităţii din Cacica. De precizat că acesta a fost doar unul din momentele manifestărilor organizate la Cacica cu ocazia împlinirii celor 220 de la venirea primilor polonezi în această localitate.

„Acest eveniment nu putea avea loc dacă domnul Ghervazen Longher nu ar fi fost trup şi suflet pentru această comună şi dacă nu ar fi promotorul multor acţiuni derulate la Cacica. Nu a făcut niciodată deosebire între naţionalităţile care convieţuiesc aici şi pentru toate aceste motive am decis să-i acordăm titlul de cetăţean de onoare al comunei”, a spus Elena Boloca. În ceea ce-l priveşte pe deputatul Ghervazen Longher, acesta s-a declarat surprins de primirea acestui titlu, spunând că se simte onorat, dar şi obligat în acelaşi timp, să continue şi să multiplice acţiunile care îi privesc pe locuitorii comunei Cacica.

Pe de altă parte trebuie spus că la Basilica Minor din Cacica au debutat manifestările dedicate împlinirii celor 220 de ani de la venirea primilor polonezi în această comună. În faţa invitaţilor din Polonia, a secretarului Ambasadei Poloniei la Bucureşti, Piotr Wysocki, a preoţilor, dar şi a unui număr mare de localnici, a fost trecută în revistă o scurtă istorie a polonezilor din Cacica, din momentul sosirii acestora, în 1792, şi a rolului pe care aceştia l-au jucat în dezvoltarea zonei, în special în ceea ce priveşte mineritul.

„Cacica a fost numită mica Austrie, este o Europă în miniatură, unde convieţuiesc paşnic mai multe naţionalităţi şi confesiuni religioase. Este un loc pe care Europa îl poate lua ca exemplu”, a fost mesajul pe care autorităţile din Cacica au dorit să-l transmită cu acest prilej.

În Basilica Minor din Cacica a urmat o slujbă religioasă, oficiată de mai mulţi preoţi, iar apoi s-a mers în pelerinaj. Prima oprire a fost la statuia Papei Ioan Paul al II-lea, unde deputatul Ghervazen Longher şi secretarul Ambasadei Poloniei la Bucureşti au depus flori şi au aprins o lumânare.

De aici, s-a plecat spre mina de sare, al cărei destin se confundă cu polonezii veniţi din Bochnia şi Wieliczka. Capela din adâncurile minei a devenit pentru aproximativ jumătate de oră un loc de rugăciune pentru ortacii care s-au jertfit aici de-a lungul timpului, preşedintele Uniunii Polonezilor din România şi secretarul Ambasadei Poloniei la Bucureşti îngenunchind în faţa altarului din sare, pe care au depus ulterior flori şi candele aprinse.

Prezent la această aniversare, directorul Salinei Cacica, Corneliu Zup, a ţinut să menţioneze că „aurul alb a fost scos la suprafaţă şi cu eforturile şi sacrificiile comunităţii poloneze, care trebuie cinstită cum se cuvine pentru acest lucru”.

 

La manifestările de sâmbătă de la Cacica au participat şi 44 de persoane venite din Polonia, printre invitaţi fiind şi două ansambluri artistice, care au urcat pe scena de la Casa Naţionalităţilor, alături de alte formaţii din judeţul Suceava.

Prezent la Cacica, secretarul Ambasadei Poloniei la Bucureşti, Piotr Wysocki, şi-a exprimat satisfacţia pentru că polonezii veniţi în Bucovina acum mai bine de două secole au reuşit să se integreze în comunitatea de aici, dar mai ales pentru că şi-au păstrat tradiţiile şi graiul strămoşesc.

„Sunt 220 de ani de când strămoşii noştri au venit pe aceste meleaguri şi credem că au făcut lucruri bune. Noi, polonezii din ziua de azi, avem obligaţia să trăim, în continuare, în bună înţelegere cu celelalte naţionalităţi şi să facem totul pentru ca această comună să se dezvolte”, a concluzionat deputatul Ghervazen Longher.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava