Concert pascal
MOPAN Suceava

Deputatul PNL de Suceava Ioan Bălan, care a fost infectat cu SARS-CoV-2, spune că doar vaccinarea a fost șansa să scape cu viață din lupta cu virusul și îndeamnă pe toți să se vaccineze împotriva Covid-19 și să respecte măsurile de protecție sanitară.

Deputatul Ioan Bălan, vaccinat încă din luna februarie cu ambele doze, se pregătea să facă a treia doză de vaccin când a contactat virusul și a trecut prin momente de cumpănă.

El spune că doar faptul că fusese vaccinat l-a salvat.

„Încă văd că există o dezbatere foarte mare dacă trebuie sau nu trebuie făcut vaccinul și pot spune, ca unul care am trecut prin această boală cumplită, că dacă nu eram vaccinat, probabil că nu mai avea cine să transmită acest mesaj”, a spus Bălan.

El a transmis celor care mai cred că e o simplă răceală că se înșeală amarnic.

„Nu vreau să-mi amintesc cum este să te ia cu salvarea de acasă, la limita pierderii cunoștinței, cu afectare pulmonară și să te gândești, de pe targă, dacă nu vezi poarta casei pentru ultima dată”, a spus deputatul.

El a menționat că a fost internat la un spital din București unde a văzut cazuri dramatice, cu familii aduse împreună pentru tratament din care doar unul sau chiar niciunul au mai plecat acasă.

„Văd că sunt unii oameni puși în mișcare de nu știu ce resorturi care fac eforturi să convingă pe alții să nu se vaccineze. Dacă nu vreți să o faceți personal e alegerea dumneavoastră, dar nu influențați pe alții pentru că s-ar putea să-i aveți pe conștiință”, a spus Ioan Bălan.

El a subliniat că a trecut prin boală și că a suferit o formă gravă, iar dacă nu ar fi fost vaccinat nu poate ști dacă ar mai fi putut să transmită lucrurile acestea.

„Este atât de ușor să te pui la adăpost cu un simplu vaccin și de aceea vă rog să o faceți pentru voi, pentru familie și pentru prietenii voștri”, a transmis deputatul Ioan Bălan.

Deputatul Ioan Bălan după ce a trecut printr-o forma grava de covid:"Îndemn pe toți să se pună la adăpost prin vaccinare pentru că este o boală cumplită", 1.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 1.0/10 (1 vote cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava