MOPAN Suceava

Deputatul PNL de Suceava,  Ioan Bălan,  solicită ministrului agriculturii Petre Daea urgentarea procedurilor pentru despăgubirea fermierilor afectați de secetă sau de fenomenele extreme. Bălan s-a adresat ministrului cerându-i în scris o situație cu suprafața agricolă din județul Suceava afectată de seceta severă și fenomenele meteorologice extreme din anul 2022, cu măsurile de debirocratizare a procesului de raportare a suprafețelor agricole afectate de secetă și fenomene extreme pe care le are în vedere, dar și pentru solicitarea de despăgubiri, cu nivelul despăgubirilor pe care intenționează să îl acorde fermierilor afectați în anul 2022 și cu data limită până la care fermierii vor primi despăgubirile.

”În ultimii ani, fermierii români se confruntă cu provocări deosebite din cauza secetei severe care se instalează încă de primăvara, dar și cu fenomene meteorologice extreme manifestate prin grindină de mari dimensiuni, vânt puternic și chiar inundații. Din păcate, infrastructura principală și secundară de irigații nu acoperă decât o parte foarte mică din suprafața agricolă a României, astfel că cele mai multe culturi sunt expuse fenomenului secetei. De asemenea, fermierii au o slabă capitalizare în ceea ce privește echipamentele și utilajele de irigații, dat fiind că veniturile obținute din valorificarea produselor nu le permit asemenea investiții.

Decizia Guvernului României condus de domnul Nicolae Ciucă de a relansa programul național de înființare și reabilitare a infrastructurii de irigații a fost deosebit de bine apreciată în rândul fermierilor din țara noastră, în contextul în care prețurile produselor agro-alimentare au înregistrat majorări semnificative ca urmare a agresiunii barbare din Ucraina. Trebuie avută în vedere și necesitatea asigurării resurselor financiare pentru înființarea noilor culturi pentru anul 2023”, a  spus Ioan Bălan.

Deputatul Ioan Bălan solicită ministrului agriculturii urgentarea procedurilor pentru despăgubirea fermierilor suceveni afectați de secetă sau fenomene extreme, 1.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 1.0/10 (1 vote cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava