MOPAN Suceava

Deputatul PNL de Suceava, Ioan Bălan, susține cu fermitate că povara fiscală pentru angajați trebuie diminuată în condițiile în care angajatul român suportă una dintre cele mai mari poveri fiscale din Uniunea Europeană, impozitele și contribuțiile sociale diminuând cu aproape jumătate valoarea brută a salariului.

”Tranziția lungă la economia liberă și mediul economic încă foarte puțin dezvoltat nu au oferit ocazia pentru o relaxare fiscală pe care salariații să o simtă în buzunar. Ani de zile, salariații au fost cei care au susținut din salariul lor și bugetul de pensii și cel de sănătate și cheltuielile curente ale statului. Paradoxal sau nu, chiar dacă România traversează o perioadă dificilă din punct de vedere sanitar și economic, în anul 2022 se întrezărește cea mai bună oportunitate pentru o măsură fiscală deosebit de curajoasă, furnizată deja de președintele PNL, Florin Cîțu. Este vorba despre reducerea contribuțiilor de asigurări sociale de la 1 iulie 2022, cu cu 5 puncte procentuale, pentru toți angajații, atât din sectorul public, cât și din sectorul privat. Astfel, o parte din salariul brut al angajaților ar putea să le rămână în buzunar, într-o perioadă în care cetățenii din întreaga Uniune Europeană sunt loviți în plin de creșterea accelerată a prețurilor de consum la aproape toate produsele de bază și la energie. Așadar, nu vorbim doar despre o reformă fiscală mult așteptată, ci și despre necesitatea adoptării unor măsuri urgente, astfel încât angajații români să poată să-și întrețină familiile din salariul lor. Multă vreme s-a tot aruncat vina pe angajatori că folosesc forța de muncă la negru sau la gri. La o asemenea povară fiscală nu putem pretinde operatorilor economici să se conformeze. Ori, relaxarea fiscală susținută de PNL va avea beneficii atât pentru angajați, pentru angajatori, cât și pentru bugetul de stat. PNL a mai demonstrat în perioadele în care a guvernat că, prin reducerea fiscalității, bugetul de stat încasează mai mult, iar statul cheltuie mai puțin cu procesul de colectare a impozitelor. Îmi doresc ca și partenerii noștri de guvernare să înțeleagă utilitatea socială și economică a acestei măsuri liberale și, de la 1 iulie 2022, să avem deja pusă în aplicare o cotă a contribuțiilor sociale mult mai ușor de susținut de către angajați.”, a declarat Ioan Bălan.

Deputatul Ioan Bălan susține ferm: ”Povara fiscală pentru angajați trebuie diminuată”, 1.0 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 1.0/10 (2 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava