MOPAN Suceava

Vicepreședintele PNL, deputatul de Suceava Ioan Bălan, vrea să se asigure că programul național de extindere a rețelelor de gaze naturale  va beneficia de finanțarea necesară prin Programul Național de Redresare și Reziliență dar și din alte surse. În acest sens parlamentarul liberal s-a adresat ministrului investițiilor și proiectelor europene, Cristian Ghinea, pe care l-a rugat să precizeze ce pachet de finanțare va susține pentru investițiile în extinderea rețelelor de gaze naturale din România prin PNRR asta însemnând sume de bani, lungimea rețelelor, numărul de gospodării racordate în cadrul negocierilor pe care le poartă în prezent cu reprezentanții Comisiei Europene.  Totodată, Ioan Bălan, vrea să știe dacă ministrul are în vedere să propună  alocări suplimentare și din fondurile nerambursabile aferente cadrului financiar multianual 2021-2027  în condițiile în care necesarul total de finanțare al programului este de aproximativ un miliard de euro, din care aproximativ 200 milioane de euro au fost deja alocate de Guvern în anul 2020.  Bălan a amintit că Programul național de extindere a rețelelor de gaze naturale  a fost demarat de Guvernul PNL în anul 2020 în județul Suceava.

”Unul dintre proiectele majore de investiții, cu impact social și economic major pentru populație, îl reprezintă extinderea rețelelor de gaze naturale în vederea asigurării accesului gospodăriilor la un element energetic mai ieftin pentru încălzirea locuințelor pe perioada sezonului rece. Programul a fost demarat de Guvernul PNL în anul 2020 în județul Suceava, cu o alocare financiară de cca. 1 miliard de euro în următorii 7 ani. Obiectivul de bază al acestui program este racordarea până la 70% dintre gospodării la acest tip de utilitate. Oportunitatea finanțării acestor investiții prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență a determinat o așteptare și mai mare în societatea românească, în condițiile în care, potrivit reprezentanților Guvernului, din acest mecanism de finanțare ar putea fi utilizate până la 600 de milioane de euro, pentru extinderea a cca. 4.000 de km de rețele și racordare a aproximativ 160.000 de gospodării. Spre exemplu, numai la nivelul județului Suceava, circa 70 de primării și-au manifestat interesul direct pentru a participa în program și a crește calitatea vieții cetățenilor prin asigurarea acestui serviciu. Guvernul României se află în plin proces de negociere cu reprezentanții Comisiei Europene asupra aspectelor tehnice privind proiectele care vor fi finanțate prin mecanismul de redresare și reziliență”, a mai spus Ioan Bălan.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava