Concert pascal
MOPAN Suceava

Deputatul PSD de Suceava, Maricela Cobuz, a anunțat astăzi că personal va încuraja organizațiile nonguvernamentale să inițieze cât mai multe activități destinate tinerilor. Pe 2 Mai se sărbătorește Ziua Națională a Tineretului, Maricela Cobuz afirmând că precizând că din nefericire, în Suceava lipsesc activitățile organizate cu prilejul acestei zile. Deputatul PSD a amintit că din anul 2004, ziua de 2 mai a devenit zi de sărbătoare în România pentru tineret, iar potrivit prevederilor legale, „se organizează activități sociale, culturale, artistice și sportive și se difuzează, prin mijloacele de informare în masă, materiale care vizează domeniile de interes ale tineretului”. Maricela Cobuz a mai precizat că primul oraș care din România care a fost desemnat Capitala Tineretului din România a fost Timișoara, iar anul acesta an va fi desemnat municipiul Bacău.

„În municipiul Suceava au lipsit astfel de activități cu prilejul Zilei Naționale a Tineretului, ceea ce denotă dezinteresul instituțiilor locale în a sprijini tineretul sucevean. Nu la fel a procedat și la Rădăuți, care a organizat o paradă ecvestră în centrul istoric al municipiului, motiv pentru care vreau să îi și felicit pe organizatori”, a spus Maricela Cobuz. Parlamentarul sucevean a subliniat că în calitate de deputat vrea să încurajeze organizațiile nonguvernamentale în a susține tineretul sucevean prin inițierea de activități culturale și artistice. „Trebuie să recunoaștem că în Suceava există o lipsă a implicării tinerilor în activitățile municipiului cât și în procesele decizionale. A venit timpul să încurajăm tinerii să inițieze activități și să participe la manifestații culturale și artistice, nu doar cu prilejul zilei de 2 mai”, a mai declarat deputatul PSD de Suceava. Maricela Cobuz a afirmat că în condițiile în care vor fi organizate astfel de acțiuni, „putem spera” ca în anii următori și Suceava să ajungă să fie desemnată Capitală a Tineretului din România.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava