MOPAN Suceava

Într-o declarație publică deputatul PNL de Suceava, Dumitru Mihalescul, a făcut o adevărată pledoarie pentru salvarea satului românesc. ”Încet şi sigur dispare ceea ce ne defineşte ca naţiune!”, constată cu amărăciune parlamentarul liberal care a arătat că ultimii douăzeci şi şapte de ani care au trecut peste România democratică, pe lângă evoluţiile economice şi sociale favorabile, ”ne-au adus şi o revoluţie a modernizării, care, prin pasivitatea totală a autorităţilor, a călcat în picioare practic tot ceea ce ne defineşte ca popor”. ”Nu cred că sunt singurul care constată faptul că doina românescă nu mai stârneşte emoţii pentru prea mulţi români, că arhitectura valahă sau moldovenească nu mai este de actualitate, că bijuterii arhitectonice demne de patrimoniul UNESCO sunt puse la pământ pentru a fi înlocuite de construcţii metalice cu un gust estetic îndoielnic, că bucătăria tradiţională a fost înlocuită de fast food, că inul din cămăşile româneşti este dat pe plasticul fabricilor din Asia cu etichete de marcă, că tot ce vine din exterior este chipurile mai bun decât ceea ce facem noi sau ceea ce ne-au învăţat strămoşii să facem. Nu înţelegeţi greşit! NU mă opun modernizării! Şi dacă aş vrea, nu aş putea! Oare cine ar putea? Oare cine ar îndrăzni? Ceea vreau să spun, lucrul asupra căruia atrag atenţia este că nu trebuie să ne lăsăm copleşiţi de mirajul creşterii economice, a exploziei industriilor şi să ignorăm cu totul ceea ce ne defineşte pe noi ca români”, a spus Mihalescul.

”Noi, românii, mai avem o şansă”

El a arătat că în Bucovina încă mai avem părţi importante din patrimoniul cultural ”în picioare, încă vii”. El s-a referit în primul rând la salba de mănăstiri bucovinene și la cetăţile lui Ştefan. ”Cu toate aceste, sunt părţi importante din România care dispar, care mor, zi de zi. Mă refer, în principal, la satul românesc, acela tradiţional, care se macină an de an, cu fiecare tânăr care pleacă la muncă în străinătate şi nu se mai întoarce, cu fiecare bătrân care se stinge şi ia cu el şi o parte din zestrea noastră naţională, o parte din tradiţiile şi obiceiurile noastre. Vorbesc despre satele noastre de poveste, cele despre care v-au spus mai multe Dimitrie Cantemir, Ion Creangă, Mihai Eminescu şi mulţi alţii. Sunt satele în care meşterii lemnului făceau minuni, dar care, astăzi, nu mai au cui să transmită, nu mai au pe cine să înveţe meserie. Sunt satele în care ţesutul inului şi al cânepei, vopsitul lânei şi artizanatul popular aproape că au dispărut. Mulţumim lui Dumnezeu şi lui Dimitrie Gusti că au reuşit să salveze, în Muzeul Satului de la Bucureşti o parte din istoria noastră, însă, ştim cu toţii că nu-i suficient. Oare acest lucru chiar nu preocupă pe nimeni?”, a spus Mihalescul. Deputatul PNL de Suceava a subliniat că nu suntem singura ţară în care obiceiurile, tradiţiile, rădăcinile ca neam au fost şi sunt ameninţate arătând că aşa s-a întâmplat peste tot în statele dezvoltate din Occident state care au regretat ulterior că nu au ştiut să-şi conserve mai bine identitatea lor naţională şi să-şi salveze adevărata avere, adevăratul patrimoniu naţional iar acum încearcă să reconstruiască, să refacă ceea ce le defineşte ca naţiuni, ”însă ştiu că nu mai este posibil, oricâţi bani ar cheltui”. ”Noi, românii, mai avem o şansă. Încă mai putem salva din faţa tăvălugului modernizării multe dintre elementele identităţii noastre naţionale. Încă mai avem case de lemn care pot fi salvate, încă mai putem salva vâltoarea din sat sau moara de cereale, încă mai putem salva minunile cusute pe pânza albă a veşmintelor tradiţionale, încă mai putem face multe, fără să punem piedici creşterii economice și dezvoltării noastre ca neam. Salvarea obiceiurilor, a tradiţiilor şi istoriei noastre naţionale, deşi pentru unii pare neimportantă, ea este de fapt salvarea noastră ca naţiune, identitar într-o lume tot mai amestecată, tot mai puţin definită de ceva. Astăzi putem face multe în acest sens şi cu bani puţini. Dacă vom lăsa, însă, ca lucrurile să meargă de la sine, fără să facem nimic, ştim cu toţii că aceste pierderi vor fi inevitabile şi ireversibile, iar mai târziu poate fi prea târziu”, a încheiat Dumitru Mihalescul.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava