Concert pascal
MOPAN Suceava

Liderul Pro România Suceava, Cătălin Nechifor, a atras atenția că jumătate din banii aprobați județului Suceava pentru Anul Centenar sunt alocați doar pentru două simpozioane. Cătălin Nechifor a declarat în cadrul unei conferințe de presă că Anul Centenar se apropie de final, considerând că responsabilii de organizarea de evenimente vor scăpa în curând de această povară. „Am văzut că Centenarul e o povară și pentru Guvern și pentru autorități publice. În primul rând pentru că a fost nevoie să se gândească proiecte, apoi pentru că a fost nevoie să se depună proiecte în conformitate cu un ghid, în al treilea rând pentru că a fost necesar să se găsească buget și în al patrulea rând că au trebuit și ele să fie implementate sau nu”, a spus Cătălin Nechifor. El a precizat că este cert faptul că la nivel național pentru anul Centenar s-au depus 643 de proiecte, respectiv Alba-21, Argeș-8, Bacău-13, Brăila-6, Caraș-10, Cluj-23, Constanța-8, Covasna-14, Harghita-15, Mehedinți-3, Neamț-18, Mureș-21, Satu Mare-15, Sibiu-17, Suceava-9. „O fi mult, o fi puțin, nouă proiecte pentru Suceava de An Centenar.  Eu cred că e totuși un număr destul de mic. Ideea e că nu sunt nouă așa cum contorizează Ministerul Culturii. Nici măcar nu au fost în stare să numere corect câteva proiecte pentru că foile care sunt de la minister pe județul Suceava sunt 11 proiecte, nu 9. Și nu că-s 11, dar două sunt dublate, sunt cu același titlu”, a spus liderul Pro România Suceava. El a arătat că pe această listă, la poziția 1 este trecut simpozionul științific „Bucovina File de Istorie”, al cărui beneficiar este Consiliul Județean Suceava și municipiul Suceava, și care va avea loc în perioada 21-23 noiembrie.

Cătălin Nechifor se întrebă dacă la aceste proiecte se numără ca în Caragiale

Cătălin Nechifor a spus că la punctul patru este trecut același proiect. „Păi numărăm ca în Caragiale? Două la Prefectură, două la Primărie, două la Consiliul Județean? Chiar în halul ăsta am ajuns? Adică nu sunt în stare la ministerul acesta al culturii și Direcției Naționale măcar să numere câte proiecte sunt. Am înțeles că banii sunt în batjocură. Suceava primește undeva la 740.000 de lei, când la Iași sunt 8 milioane de lei, Cluj-6 milioane de lei iar Maramureșul ia vreo 5 milioane. Noi, ca cei săraci și puțin bucuroși avem simpozioane, festivaluri și altceva nimic. Cele nouă proiecte care pe hârtie sunt 11, dar în realitate sunt 10 au și această finanțare fabuloasă. Spre exemplu la Sucevița există un proiect pentru o troiță în localitate. E cel mai mare proiect în afara de zona de instituții, de 100.000 de lei. La Solca avem un simpozion de 25.000 de lei, la Vama avem reabilitare de cimitir cu 45.000 de lei, la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi din Fălticeni avem două proiecte, unul de 236.000 de lei și unul de 147.000 de lei. Ce or fi făcând acolo la școala de subofițeri? Proiectele <Arc peste timp-100 de ani de viață militară glorioasă, regimentul 16 dorobanți> și <Eroii nu mor niciodată>. Sunt două evenimente la Fălticeni care însumate fac 400.000 de lei. Adică jumate din bugetul alocat Sucevei este pentru două simpozioane”, a declarat deputatul Cătălin Nechifor. El a adăugat că Prefectura Sucevei are un buget „fabulos” de 30.000 de lei, însă pe site-ul instituției nu apare nici un proiect. El a arătat că pentru Prefectură s-a aprobat proiectul „Pagini de istorie. Istoria primului război mondial în fotografii. Unirea Bucovinei cu România”, care se trebuia să se desfășoare în perioda 16 septembrie-28 noiembrie 2018. „Ați aflat ceva că a început un astfel de eveniment la Prefectura Sucevei? Mai e un lucru pe care l-am identificat, așa din greșeală. Mai e o finanțare, nu chiar valoroasă, dar e singura care e în zona, să spun așa, mai privată, adică la Asociația Italienilor din România, respectiv un Festival care se cheamă Festival Interetnic ”Confluențe” 2018. Acest proiect, în documentele ministerului ar fi trebuit să se întâmple pe 4 octombrie la Suceava, doar că pe site-ul acestei asociații ea se întâmplă pe 5-6 octombrie, dar nu la Suceava, ci la Iași”, a încheiat Cătălin Nechifor.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava