MOPAN Suceava

Deputatul PNL de Suceava, Ioan Balan, a declarat că din anul 2012, de când PSD a preluat puterea în România, nici un proiect major de infrastructură nu a fost demarat, deși s-au pierdut miliarde de euro gratuiți de la Uniunea Europeană, „din incompetență”, pentru că România nu i-a folosit. „Este bine că atât doamna Gabriela Firea, cât și doamna Corina Crețu, au confirmat ceea ce eu susțin de mult timp și anume că Guvernul PSD-ALDE nu a trimis nici astăzi cereri de finanțare pentru a construi și moderniza infrastructura din România pe bani europeni. Domnul Tudose, fost prim-ministru, ne anunțase deja că motivul pentru care nu se construiesc drumuri moderne pe banii gratuiți din la Uniunea Europeană este acela că din banii europeni nu se prea poate fura și atunci decidenții nu sunt deloc interesați să-i folosească dacă nu le iese și lor ceva”, a spus Ioan Balan într-o declarație politică susținută în Parlament.
Deputatul liberal a precizat că în Transilvania, cetățenii sunt disperați că lucrările la autostrăzile începute și cu zece ani în urmă „avansează încet și prost”, iar ce se termină se fărâmă, ca în legenda Meșterului Manole. „În Muntenia, românii s-au consolat cu faptul că nici în următorii ani nu va demara construirea autostrăzii care să traverseze Carpații, de la Pitești la Sibiu.
Noi, însă, cei din Bucovina, am fi fost bucuroși dacă măcar drumurile naționale deja existente ar fi fost reabilitate sau modernizate, căci unele au covoare asfaltice sunt lăsate moștenire de regimul comunist și arată astăzi ca după calamități. Oricine se încumetă să meargă în Bucovina, trebuie să aibă ceva curaj. Trenurile merg mai încet ca în perioada interbelică, iar cele mai multe curse de călător au fost dezafectate, pentru că nu ar fi rentabile! Pe drumurile naționale care duc la Suceava, Siret sau Dorohoi, oricine trebuie să se aștepte să meargă pe drumuri proaste, peticite nu cu asfalt, ci cu nisip și pietriș, căci așa consideră oficialii din Guvern că ar fi mai ieftin”, a declarat Ioan Balan.
El a subliniat faptul că anual, posesorii de vehicule plătesc vignete și o serie de alte taxe, din care CNAIR „îngrașă salariile și primele de vacanță ale celor 30 de directori”. „L-am întrebat pe ministru, în prima parte a acestui an, de ce această companie are nevoie de zeci de directori, în condițiile în care nu face nimic pentru infrastructura rutieră. Credeți că s-a deranjat să îmi răspundă? L-am întrebat săptămâna aceasta și despre situația absolut de neacceptat de pe drumul național DN29, care este dovada supremă a incompetenței și bătăii de joc a Guvernului față de sute de mii de oameni care trăiesc în Nord-Estul României și care sunt obligați să circule pe drumuri pe care nici căruțele nu pot prinde viteză. Indiferent de care secțiune a acestui drum vorbim, DN29A, DN29B sau DN29C, starea carosabilului este atât de proastă încât, nu numai că oamenii își strică mașinile, ci, pe aceste drumuri naționale, se înregistrează și cele mai oribile accidente rutiere, cauzate de starea deplorabilă a asfaltului”, a spus Balan.

Ioan Balan l-a invitat pe ministrul transporturilor să constate singur cum „se prăpădesc” banii pe drumul Suceava – Dorohoi

Deputatul PNL de Suceava a precizat că pentru a da impresia că se face ceva și că directorii respectivi pot dovedi de ce își iau salarii mai mari decât cei din corporații, CNAIR „își bate joc de banii publici” și, în loc să refacă asfaltul de la un capăt la altul, pune pietre în gropi sau aruncă pietriș pe ceea ce a mai rămas din vechiul drum de beton și zice că a modernizat infrastructura.
În acest sens, Ioan Balan l-a invitat pe ministrul transporturilor, Lucian Șova să constate singur cum „se prăpădesc” banii pe DN29A, Suceava – Dorohoi. „Aici, Guvernul a reușit performanța să treacă de la un drum din construit din dale de beton, în urmă cu peste 30 de ani, la un drum național pietruit! Să vină ministrul în localitățile Adâncata sau Zvoriștea și să vadă cu ochii lui, cum arată bătaia de joc a CNAIR, unde locuitorii sunt disperați de dimensiunea disprețului pe care îl demonstrează Guvernul. Să vină și să înghită praful care se ridică pe drum, să vină și vadă dacă poate merge cu piciorul, nu cu mașina pe drumul care traversează aceste localități. Nu-i va lua mult să constate că drumul nu arată a drum național, a drum modernizat într-o țară din UE, ci seamănă mai degrabă cu un drum de exploatare agricolă, refăcut pe bani mulți”, a mai declarat deputatul liberal.
Ioan Balan a arătat că și pe celelalte secțiuni gropile sunt tot mai mari, mai numeroase, unite între ele, până la punctele de trecere a frontierei de stat. „Știu că este greu de crezut, dar așa își bate joc acest Guvern de cetățeni, de bunurile lor și de banii publici. Cum Dumnezeu să mai sperăm la drumuri expres sau autostrăzi realizate de acest Guvern, atâta vreme cât sunt așa de incompetenți încât nu pot să reabiliteze nici măcar drumurile construite înainte de 1989?”, s-a întrebat Ioan Balan.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava