MOPAN Suceava

Deputatul PNL de Suceava, Sanda-Maria Ardeleanu va primi Ordinul Pleiadei în grad de Ofiţer din partea Adunării Parlamentare a Francofoniei. Sanda-Maria Ardeleanu va primi această medalie în calitatea sa de preşedinte al Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Francofoniei. Deputatul sucevean a explicat că cea de-a 41-a Sesiune a Adunării Parlamentare a Francofoniei (AFP) va avea loc în perioada 7 – 10 iulie 2015 la Berna, în Elveţia. Ardeleanu a precizat că personal nu va putea participa la această reuniune, însă a transmis o intervenţie pe tema formării duale, precum şi o întrebare ce îi va fi adresată secretar general al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei-OIF, Michaelle Jean, cu privire la acţiunile concrete ale Organizaţiei în favoarea francofoniei în Europa Centrală şi de Est.
Sanda-Maria Ardeleanu a arătat că şeful delegaţiei române la reuniunea de la Berna va fi deputatul Daniel-Stamate Budurescu, şi membru al Comisiei APF pentru afaceri parlamentare, precum şi parlamentarii Simona Bucura Oprescu, Bogdan Nicolae Niculescu Duvăz, şi Gabriela-Lola Anghel.
„Tema dezbaterii generale va fi încurajarea accesului la o formare de calitate pentru toţi, o provocare prioritară pentru francofonie, urmând a fi discutate aspecte legate de formarea profesională şi de educaţia online”, a explicat Sanda-Maria Ardeleanu.
Ea a adăugat că o distincţie importantă îi va fi acordată Casei de Editură Demiurg din Iaşi, care va primi premiul Senghor pentru autor al unei opere sau a unui documentar care contribuie la promovarea francofoniei.
Pe de altă parte, deputatul PNL de Suceava a mai spus că în acest an se va desfăşura cea de-a şaptea ediţie a Parlamentului Francofon al Tinerilor, organizat la fiecare doi ani, la care vor participa, alături de delegaţiile parlamentare, tineri francofoni desemnaţi cu sprijinul secţiunilor membre din cadrul Parlamentelor Naţionale ale Tinerilor şi agreaţi de APF. Ardeleanu a precizat că reunirea tinerilor francofoni cu ocazia Adunării APF are drept obiective cunoaşterea de către generaţia tânără a demersurilor în sprijinul diplomaţiei parlamentare şi familiarizarea cu activităţile APF.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava