MOPAN Suceava

Deputatul Victoria Longher și președintele Uniunii Polonezilor din România, Ghervazen Longher au fost prezenți, la finalul săptămânii trecute, la Sărbătoarea Roadelor din Polonia
Anuala „Sărbătoare a Roadelor” organizată de Președinția Poloniei în localitatea Spała are o tradiție îndelungată, de dinaintea războiului. Pentru prima dată a fost organizată în 1927 de către fostul președinte Ignacy Mościcki. Tradiția a fost întreruptă de izbucnirea celui de-Al II-lea Război Mondial, în 1939, fiind reluată în anul 2000 și de atunci evenimentul este organizat de fiecare președinte.


Cu ocazia Sărbătorii Roadelor din Spała, în mod tradițional se organizează „Orășelul Regiunilor” la care se prezintă toate cele 16 voievodate. De asemenea, participă și artiști populari, producători de alimente, asociații sătești ale gospodinelor.
Pe 15 septembrie a.c., pentru a cincea oară, gazda Sărbătorii Roadelor a fost președintele Poloniei Andrzej Duda împreună cu soția sa Agata Kornhouser-Duda. Prima dată s-au întâlnit cu grupurile care au prezentat cununi specifice sărbătorii roadelor și le-au acordat diplome.

La invitația Cancelariei Președintelui Republicii Polonia, polonezii din Bucovina au fost reprezentați de delegațiile Bucovinei românești și ucrainene, respectiv deputatul Victoria Longher, președintele Uniunii Polonezilor din România, Ghervazen Longher și pr. dr. Stanislav Cucharec – parohul bisericii din Solonețu Nou, Maria Malicka din Pătrăuții de Jos, Ucraina și prof. Helena Krasowska, originară din Panca, Ucraina. Din partea polonezilor din Bucovina cuplul prezidențial a primit un colac tradițional.


A urmat apoi Sfânta Liturghie, iar după aceasta parada cununilor și Ceremonialul Sărbătorii Roadelor care a fost condus de Ansamblul de Cântece și Dansuri populare „Mazowsze”. Cuplul prezidențial a înmânat un premiu câștigătorilor concursului „Cea mai frumoasă cunună pentru sărbătoarea roadelor”. Evenimentul s-a încheiat cu un concert deosebit al ansamblului „Mazowsze”.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava