MOPAN Suceava

Comuna suceveană Cornu Luncii reprezintă un model de bune practici în ceea ce privește selectarea deșeurilor și transportul lor la depozitul ecologic de la Moara. O spun cei cu atribuții de control în acest domeniu precum Garda de Mediu și Agenția pentru Protecția Mediului. Primarul de Cornu Luncii, Gheorghe Fron, a declarat că în comună acțiunea de colectare selectivă a deșeurilor a demarat de la 1 iulie precizând că deșeurile sunt luate de la poarta cetățeanului și numai dacă sunt selectate.

”Au sunat la Primărie de la Gardă, de la protecția mediului și au spus că ceea ce facem e foarte bine. Nu este o acțiune ușoară. Noi am demarat colectarea selectivă de la 1 iulie. Avem serviciul nostru de salubrizare cu două mașini și șapte angajați. Una dintre mașini este cu două compartimente. Una e luată pe proiect european și una am cumpărat-o acum doi ani. Gunoiul îl selectează oamenii acasă și îl luăm de la poartă. E cel mai bine pentru că nu există o platformă care miroase. În plus nu poți să le spui celor în vârstă să se deplaseze câte cinci kilometri din sat până la platformă. Există un orar în care se merge după gunoiul menajer, după hârtie și carton, după plastic și peturi și după metal. Totul se duce la groapa ecologică de la Moara. Suntem foarte bucuroși că totul decurge așa cum este normal. Până acum serviciul de salubrizare de la Cornu Luncii a fost lăudat. Mă bucură nespus pentru că undeva este o mândrie că ne-am făcut treaba și comuna noastră este curată și că ne-au lăudat cei care sunt în drept, de la protecția mediului, administratorul gropii ecologice”, a declarat Fron.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava