Concert pascal
MOPAN Suceava

Pompierii militari ai Gărzii de Intervenţie Solca, sprijiniţi de un număr impresionant de Servicii Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă, respectiv Comăneşti, Botoşana, Arbore, Cajvana, Todireşti şi Cacica, au intervenit vineri seara cu 7 autospeciale şi un buldoexcavator, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la gospodăria lui M.G., din comuna Comăneşti.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta violent la acoperişul şi podul casei, construită din lemn, cu învelitoare din tablă, existând pericolul de propagare la bucătăria de vară, anexele gospodăreşti şi la trei gospodării aflate în imediata apropiere.

Incendiul a fost lichidat în jurul orei 20:00.

 

Au ars acoperişul casei de locuit pe 80 de metri pătraţi, planşeul din lemn pe 40 de metri pătraţi, o suprafaţă de 15 metri pătraţi din doi pereţi portanţi, obiecte de mobilier, aparatură electrocasnică şi alte bunuri. Flăcările au degradat pereţii portanţi, tâmplăria din lemn şi altele.

Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost un scurtcircuit produs la un frigider aflat sub tensiune.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat majoritatea bunurilor din casă, bucătăria de vară, magazia, adăpostul de animale şi depozitul de furaje, precum şi cele trei case învecinate.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava