Concert pascal
MOPAN Suceava

Deşi antrenorii Adrian Chiruţ şi Iulian Andrei sunt la cursuri de perfecţionare la Bucureşti, ei au “mişcat” şi pe piaţa de transferuri. CSU Suceava a reuşit primele achiziţii în perspectiva viitorului sezon al Ligii Naţionale de handbal masculin.  Universitarii s-au înţeles în aceste zile cu trei jucători, e vorba de Gabriel Cotinghiu, Mihai Sandu si goalkeeperul Daniel Bobeica. Un produs al handbalului sucevean, Mihai Sandu (24 de ani) revine acasă după două sezoane petrecute la HC Vaslui. De la aceiaşi echipă a fost adus în nordul Moldovei şi extrema dreaptă Gabriel Cotinghiu (28 de ani), ambii semnând pe doi ani cu CSU. Cea de-a treia achiziţie reuşită de universitari este Daniel Bobeică, un portar cu un fizic impresionant, 2.02 metri şi 92 de kilograme, şi care, alături de Gabi Burlacu, a participat cu echipa naţională de tineret la Campionatul Mondial din Brazilia 2015. Bobeică a făcut parte în ultimul sezon din lotul divizionarei secunde Ştiinţa Bacău, cu care a ratat însă zilele trecute promovarea în Liga Naţională.
“Am mare încredere în Sandu şi Cotinghiu, doi jucători cu destulă experienţă în Liga Naţionala. Pe Sandu îl ştim din perioada petrecută la Suceava, în vreme ce Cotinghiu este un jucător bun, dar care în ultimul sezon petrecut la Vaslui a stat în umbra lui Gabriel Bujor, golgheterul Ligii Naţionale. Bobeică este din generaţie cu Burlacu, a trecut pe la loturile naţionale de juniori şi tineret, deci are valoare”, a precizat Adi Chiruţ.
Tehnicianul a precizat că universitarii sunt în discuţii pentru prelungirea contractului lui Duşan Sipka, dar şi pentru aducerea unui inter dreapta, ţinând cont că Sebastian Polocoşer va fi apt de joc abia din iarnă.
“Suntem în discuţii cu mai mulţi jucători, printre care şi unii tineri pentru formarea echipei a doua”, a spus Chiruţ.  În schimb, echipa suceveană s-a despărţit în intersezon de Saşa Puljizovic, care a semnat cu Metaloplastika Sabac (Serbia).
Dacă handbaliştii suceveni sunt în vacanţă, Adrian Chiruţ şi Iulian Andrei nu şi-au luat încă liber, cei doi antrenori fiind în aceste zile la Bucureşti, unde participă la un curs de perfecţionare ţinut de selecţionerul echipei naţionale a României Xavier Pascual Fuertes. La începutul lunii viitoare, CSU Suceava va reprezenta România la Campionatul European Universitar ce va avea loc la Malaga (Spania). Universitarii vor începe pregătirile pentru viitorul sezon al Ligii Naţionale pe data de 12 iulie, când este programată reunirea lotului.
Antrenorul Adrian Chiruţ a ţinut să mulţumească rectorulului USV, Valentin Popa şi  primarului Ion Lungu pentru sprijinul acordat echipei de handbal: “Am primit deja jumătate din bugetul pe acest an. Se vede că se doreşte în continuare handbal la Suceava, motiv pentru care vom încerca să formăm o echipă cel puţin la fel de competitiva ca-n sezonul trecut”.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava