MOPAN Suceava

Prefectura a finalizat evaluarea şi stabilirea despăgubirilor şi compensaţiilor pentru bunurile sucevenilor sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi aplicării Tratatului de pace dintre România şi Puterile Aliate şi asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947 (nr. Legea 290/2003) şi pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria semnat la Craiova la 7 septembrie 1940 (nr. Legea 9/1998). Potrivit prefectului Florin Sinescu, suma totală a despăgubirilor şi compensaţiilor în baza celor două acte normative se ridică la 59.365.941,31 lei.

Despăgubiri de 55,2 milioane de lei pentru 298 de foști proprietari la Legea 290/2003

Legea nr. 290/2003 are ca obiect reglementarea calităţii de beneficiar a cetăţenilor, a modului şi condiţiilor de acordare a despăgubirilor, pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa. De prevederile acestei legi beneficiază foştii proprietari, moştenitorii legali ai acestora, până la gradul al IV-lea inclusiv, sau moştenitorii testamentari ai acestora, dacă au la data formulării cererii cetăţenia română. Ultimul termen de depunere al cererilor a fost data de 1 mai 2007. La Prefectura Suceava au fost depuse în total un număr de 2.045 de cereri la Legea nr.290/2003. Prefectul a arătat că în final Comisia județeană care a funcționat la nivelul instituției pe care o conduce a avut de soluționat 1.552 de dosare restul fiind de competența altor instituții. Din cele 1.552 de dosare, un număr de 298 au fost soluţionate prin hotărâri privind admiterea cererii şi acordarea de despăgubiri , iar un număr de 1.254 dosare au fost soluţionate prin hotărâri de respingere. ”Din cele 298 de dosare admise, 124 dosare au la bază hotărâri ale Comisiei Judeţene, 96 de dosare au la bază decizii Autorității Naționale de Restituire a Proprietăților prin care au fost soluţionate contestaţiile, iar 78 de dosare sunt cu hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile. Din cele 298 dosare cu hotărâri privind admiterea cererilor s-a aprobat acordarea de despăgubiri în sumă totală de 55.260.570 lei, din care 36.900.904 lei pentru locuinţe şi anexe gospodăreşti, 1.512.572 lei teren aferent locuinţelor, 16.833.833 lei pentru teren arabil, păşune, livadă și 13.261 lei pentru recolte neculese”, a arătat Sinescu. Plata efectivă a compensaţiilor se dispune de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, din cadrul Guvernului României, pe baza hotărârii comisiei judeţene sau a hotărârii judecătoreşti definitive. Din cele 1.254 dosare respinse doar un număr de 411 hotărâri au fost contestate. ANRP a soluţionat un număr de 241 contestaţii prin decizii, menţinându-se hotărârea comisiei judeţene, restul de 170 contestaţii fiind în curs de soluţionare.

 

Despăgubiri de 4,1 milioane de lei pentru 92 de foști proprietari la Legea 9/1998

 

Legea nr. 9/1998 are ca obiect acordarea compensaţiilor cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria semnat la Craiova la 7 septembrie 1940.

De prevederile Legii nr. 9/1998 beneficiază cetăţenii români (sau moştenitorii acestora) prejudiciaţi în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940 în măsura în care nu au primit sau au primit numai parţial compensaţii ori despăgubiri pentru bunurile imobile – construcţii ori terenuri – pe care le aveau în proprietate în judeţele Durostor şi Kaliakra, cedate Bulgariei, precum şi pentru plantaţii de pomi fructiferi şi recoltele neculese de porumb, bumbac şi floarea soarelui. Ultimul termen de depunere a cererilor a fost în luna ianuarie 2008. La Prefectura Suceava au fost depuse un număr de 170 de cereri, din care în final fiind aprobate 92 de dosare, cuantumul total al despăgubirilor propuse ridicându-se la suma de 4.105.371,31 lei. Un număr de 22 dosare au fost respinse, un dosar a fost retras la solicitarea titularului cererii iar 55 dosare au fost remise spre competentă soluţionare Instituţiei Prefectului – municipiul Bucureşti, întrucât sunt cereri formulate de moştenitori în judeţe diferite.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava